Poluare cu păcură în Portul Constanţa. Vinovatul, amendat cu 50.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poluare cu păcură în dana 69 foto ABADL

Nu s-a putut estima cantitatea de păcură deversată în mare, dar specialiştii au stabilit că a fost afectată o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi.

Incidentul s-a produs în data de 3 decembrie la bordul mototancului Bellona, acostat în linia a doua în dana 69, aflat sub operaţiuni de încărcare de păcură prin transferul direct de la motonava Tethys, sub pavilion Rusia.

„S-a deversat păcură prin gura din pupa bord babord a tancului numărul 5, pe coverta mototancului Bellona şi apoi în acvatoriul danei 69. Nu s-a putut estima cantitatea de produs petrolier deversată, dar s-a stabilit că a fost afectată o suprafaţă estimată de aproximativ 6000 mp (discontinuu). La momentul producerii poluării ambele ambarcaţiuni erau înconjurate de baraje absorbante”, transmite Administraţa Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL).

După producerea evenimentului societatea Oil Terminal SA a instalat un baraj flotant antipoluant în capătul danelor 69-70, pentru izolarea zonei, astfel că s-a reuşit stoparea extinderii undei de poluare în întreg acvatoriu portuar.

În perioada 03-21 decembrie, reprezentanţii C.N. Administratia Porturilor Maritime S.A. Constanta au intervenit pentru depoluarea zonei cu o navă specializată, cu autospeciale tip Vidanjă şi Womă ce au acţionat dinspre uscat spre mare pentru eficiantizarea operaţiunilor de depoluare. În toată această perioadă zonele afectate din acvatoriu au fost izolate cu baraje flotante antipoluante şi absorbante.

În urma verificărilor efectuate de către inspectorii A.B.A.D.L. s-a stabilit că extinderea poluării a fost cauzată de gradul de uzură ridicat al barajului flotant antipoluant montat în jurul navelor.

Potrivit legii, în astfel de cazuri inspectorii A.B.A.D.L. nu aplică amenzi, ci reprezentanţii Capităniei Portului Constanţa, care au şi sancţionat poluatorul - nava Bellona - cu amendă contravenţională în valoare de 50.000 lei.

„Ţinând cont de faptul că zona danelor unde îşi desfăşoară activitatea SC OIL Terminal SA este o zonă cu potenţial ridicat de apariţie a poluărilor cu produs petrolier şi pentru a preveni producerea de incidente care pot afecta calitatea apei, inspectorii au solicitat Administraţiei Porturilor Maritime S.A. Constanţa, să ia toate măsurile care se impun pentru ca barajele care se instalează în jurul navelor care transbordează produse petroliere să fie corespunzătoare din punct de vedere tehnic. Zona în care s-a produs evenimentul este monitorizată în continuare”, a declarat şeful Serviciului Inspecţiei Bazinale de Apă din cadrul A.B.A.D.L, Cristian Omocea.

Citeşte şi:

Lenjerie intimă din Bangladesh, confiscată în Portul Constanţa. Marfa trebuia să ajungă în Maramureş

Navă sub pavilion Panama, cu 12 marinari la bord, abandonată în Portul Constanţa

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online