Noaptea în care au fost arestate familiile foştilor demnitari din perioada interbelică. Acuzaţia era de „element dubios“
0În noaptea de 14/15 aprilie, chiar în Săptămâna Mare a anului 1952, au fost arestate 53 de rude ale demnitarilor României interbelice.
Numărul exact al arestaţilor de la această dată a fost dificil de stabilit de către cercetătorii de la Memorialul Sighet, întrucât în acea noapte au fost arestate peste 450 de persoane, grupate în diverse „loturi“.
Toate persoanele arestate au fost încadrate în unităţi de muncă doar pe baza unor decizii ale MAI întocmite după câteva luni de la arestarea lor. Cum nu existau acuzaţii plauzibile, la rubrica „motivul arestării“ din fişele matricole penale, apare, în majoritatea cazurilor, sintagma „element dubios“, conform studiului „Testimonies from communist prisons of Romania. Women arrested in the „Families of former dignitaries“ batch (1952-1954)“ de Virginia Ion.
Dorina Potârcă este una dintre victimele închisorii Sighet după arestarea din 14/15 aprilie ’52, în lotul „familiilor foştilor demnitari“. Ea a fost profesoară de limba franceză şi soţia fruntaşului ţărănist Virgil Potârcă, ministru al Justiţiei, al Agriculturii şi al Lucrărilor Publice în mai multe guvernări din perioada interbelică, arestat şi întemniţat la Sighet.
Dorina Potârcă a primit o condamnare administrativă de doi ani. A trecut prin lagărele de la Ghencea, Popeşti-Leordeni, Pipera şi închisoarea Dumbrăveni. Despre teroarea de la Popeşti-Leordeni a scris în „Amintirile unui «element dubios»“, publicate de Fundaţia Academia Civică în 2011: „Plecarea din colonie era o tortură. Trebuia să coborâm «Golgota», care era acum îngheţată, lunecoasă… Ningea, pământul era îngheţat bocnă. Noi lucram la diguri. Aşa lucrasem şi vara, aproape tot timpul. Dar de unde atunci ne frigea soarele, praful de pe diguri se lipea de noi şi când ne turnam apă în cap, ea şiruia pe noi şi deveneam un fel de zebre, în aşa hal de murdare eram că ne uitam una la alta şi nu ne mai recunoşteam. Acum îngheţam îndată ce ne opream din muncă. Întâi dădeam zăpada la o parte şi apoi ridicam digul. Miliţienii îşi făceau un foc mare şi stăteau în jurul lui. Din când în când ne duceam şi noi să ne încălzim la foc, dar te perpeleai pe-o parte, îngheţai pe alta – şi reluai munca. Când erai lac de apă şi îţi desfăceai hainele, când erai sloi de gheaţă... La întoarcere, picioarele îngheţau şi se dezgheţau singure de câte 7-8 ori pe rând. Şi adormeam mergând. Ca soldaţii la război“.
Dorina Potârcă a fost eliberată la 19 aprilie 1954. Dar după eliberare, nu a mai fost reprimită în învăţământ, fiind nevoită să lucreze ca muncitoare, vânzătoare, funcţionară. Doar trei ani mai târziu a putut să-şi reia profesia,c a profesoară suplinitoare.
Un alt nume sonor, Ecaterina Madgearu, soţia secretarului general al PNŢ Virgil Madgearu, ucis de legionari în 1940, a continuat activitatea soţului său din partid, fiind preşedinta comitetului de asistenţă. Ea a fost arestată în 1952 ca soţie de fost demnitar şi a fost eliberată în 1954.
Şi Sanda Leon a fost arestată în lotul „familiilor de foşti demnitari“. Vina ei: era fiica profesorului universitar Gheorghe Leon. Aceeaşi soartă a avut-o şi Carmen Creţu, fiica lui Napoleon Creţu, fost subsecretar de stat în guvernul Ion Gigurtu. A fost arestată în aceeaşi noapte şi eliberată în 1954.
Mihaela Vulcănescu, sora lui Mircea Vulcănescu, secretară a secţiei feminine a PNŢ din Capitală, a fost arestată în acelaşi lot, primind o condamnare administrativă de 24 de luni. Şi fiica lui Mircea Vulcănescu, condamnat de comunişti pentru aceleaşi acuzaţii absurde ca atâtea mii de români, Măriuca Vulcănescu, a făcut detenţie în vremurile acelea, dar a supravieţuit închisorii, spre deosebire de tatăl său, care a murit la 28 octombrie 1952, bolnav de plămâni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus.
Mare parte dintre foştii demnitari erau erau arestaţi deja încă din noaptea de 5/6 mai 1950 şi încarceraţi la Sighet.
Vă mai recomandăm: