Elevi obligaţi să cumpere hârtie, var sau saci menajeri. Regulamentele şcolare sunt pline de prevederi ilegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociatia Elevilor din Constanţa a verificat aproape toate regulamentele şcolilor din judeţ. Doar 6 unităţi de învăţământ respectă Legea Educaţiei.

Doar în 6 şcoli şi licee din judeţul Constanţa legea e respectată. Acesta este rezultatul unui studiu efectuat de Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), cuprins în „Analiza regulamentelor unităţilor de învăţământ din judeţul Constanţa în anul şcolar 2019-2020.”

Principalul obiectiv al acestui raport este reprezentat de soluţionarea cazurilor în care regulamentele de organizare şi funcţionare adoptate la nivelul unităţilor de învăţământ constănţene se află în contradicţie cu actele normative adoptate la nivelul ţării, prin aducerea în atenţia publică a acestora şi folosirea instrumentelor legale existente în acest sens.

Elevii atrag atenţia că regulamentele nu sunt prezentate pe site-urile unităţilor de învăţământ, ceea ce denotă dezinteres faţă de transparenţa decizională. „Din cele 146 de unităţi de învăţământ de pe raza judeţului Constanţa doar 38 au publicat pe site acest document de interes public. În plus, în pofida demersurilor întreprinse de reprezentanţii elevilor, 32 de unităţi de învăţământ din 146 nu au transmis încă regulamentele”, spun cei de la AEC.

Rezultatele analizei au evidenţiat că un număr de doar 6 unităţi de învăţământ constănţene (Şcoala Gimnazială nr. 5 Constanţa, Şcoala Gimnazială nr. 38 Constanţa, Şcoala Gimnazială nr. 43 Constanţa, Şcoala Gimnazială nr. 1 Fântânele, Şcoala Gimnazială “Dumitru Gavrilescu” Gârliciu, Şcoala Gimnazială nr. 1 Poarta Albă) din cele 114 verificate (5.26%) au adoptat regulamente de organizare şi funcţionare ce nu conţin prevederi nelegale.

La polul opus se află 26 de şcoli şi licee care fac parte din “topul ruşinii”, având un număr de peste 5 prevederi nelegale, unele dintre acestea depăşind chiar şi pragul de 10 (Liceul cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru” Constanţa- 17 prevederi, Şcoala Gimnazială “Dan Spătaru” Aliman- 14 prevederi, Şcoala Gimnazială nr.1 Vulturu- 10 prevederi), ele fiind şcolile şi liceele unde legea pare a fi mai mult decât opţională, directorii şi membrii Consiliului de Administraţie hotărând după bunul plac ce anume să respecte şi ce nu.

De asemenea, a putut fi observată recurenţa anumitor prevederi nelegale (sancţiunea colectivă, sancţionarea elevilor care nu poartă uniforma/însemnele unităţii de învăţământ, deposedarea de telefon/bunuri care nu atentează la siguranţa lor sau a celor din jur, existenţa sancţiunii eliminării de la cursuri şi chiar a efectuării de muncă în folosul unităţii de învăţământ), dar şi prezenţa unor prevederi cel puţin bizare.

Aflat pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de prevederi nelegale/regulament, cu nu mai puţin de 17 prevederi, Liceul cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru” Constanţa are prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare sancţiuni ce constau în amenzi precum achiziţionarea unui top de hârtie A4 sau a unei cantităţi de var lavabil sau saci menajeri, deşi unitatea de învăţământ nu are dreptul legal de a institui contravenţii.

„Rezultatele acestei analize ne oferă o imagine de ansamblu asupra modului în care este percepută respectarea legii la nivelul învăţământului constănţean, situaţia fiind una cel puţin dezastruoasă, cei aflaţi la conducerea unităţilor de învăţământ considerându-se mai degrabă legiuitori decât persoane ce veghează la respectarea legii, instituind după bunul plac noi sancţiuni şi interdicţii elevilor, dar şi refuzând să le respecte acestora o serie de drepturi”, spune Roxana-Ioana Şerban, vicepreşedinte AEC.

Asociaţia Elevilor din Constanţa anunţă că va sesiza Avocatul Poporului şi Inspectoratul Şcolar Judeţean cu privire la aberaţiile cuprinse în regulamentele şcolare.

Pe aceeaşi temă:

Elevii susţin demiterea ministrului Educaţiei, Monica Anisie. Ce motive invocă

Asociaţiile de elevi din ţară trag un semnal de alarmă: „Campania electorală se face pe spatele elevilor. Transport gratuit, dar cu bani!“



 

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi