Taţii care fac mişcare au copii mai sănătoşi. Experimentul care poate schimba regimul de viaţă al viitorilor părinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un nou studiu sugerează că taţii pot să le transmită copiilor un avantaj genetic făcând sport înainte de concepie. FOTO: The Ohio State University Wexner Medical Center.

Majoritatea părinţilor ştiu că dieta şi regimul de exerciţii ale unei femei gravide influenţează starea de sănătate a bebeluşului, dar se ştie puţin despre influenţa stilului de viaţă al taţilor. Un nou studiu constată că taţii care fac mişcare, chiar şi cu o lună înainte de concepţie, au descendenţi mai sănătoşi.

Bărbaţii care doresc să aibă copii în viitorul apropiat ar trebui să ia în considerare să meargă la sala de sport.

Într-un nou studiu condus de Kristin Stanford, cercetător de fiziologie şi biologie celulară la Colegiul de Medicină de la Universitatea de Stat din Ohio, la Centrul Medical Wexner, se arată că practicarea sportului de către taţi a avut un impact semnificativ asupra sănătăţii metabolice a descendenţilor până la maturitate, arată Science Daily. Laurie Goodyear, cercetătoare la Centrul de diabet zaharat Joslin şi la Şcoala Medicală Harvard, a condus studiul, publicat zilele acestea în revista „Diabetes”.

„Acest lucru este un pas important în studierea boalii metabolice şi prevenţia la nivel celular”, a spus dr. K. Craig Kent, decan al Ohio State College of Medicine.

Regimul de exerciţii al taţilor îi afectează pe urmaşi

Studiile recente au legat dezvoltarea diabetului de tip 2 şi problemele de sănătate metabolică de dieta necorespunzătoare a părinţilor şi există dovezi tot mai accentuate că taţii joacă un rol important în obezitatea şi în programarea metabolică a descendenţilor lor.
 

Stanford este membru al Centrului de Cercetare al Diabetului şi Metabolismului din statul Ohio. Echipa ei a investigat modul în care regimul de exerciţii fizice al tatălui ar afecta sănătatea metabolică a descendenţilor, folosind la studiu şoareci. Cercetătorii au hrănit şoareci masculi fie cu o dietă normală, fie cu o dietă bogată în grăsimi timp de trei săptămâni. Unii şoareci din fiecare grup de dietă au fost sedentari şi unii au fost putut face mişcare în mod liber. După trei săptămâni, şoarecii crescuţi şi urmaşii lor au consumat o dietă normală în condiţii sedentare timp de un an.

Efectele asupra metabolismului şi sănătăţii


Cercetătorii au raportat că puii adulţi ai masculilor care au făcut mişcare au un nivel îmbunătăţit al metabolismului glucozei, un nivel scăzut al greutăţii corporale şi o masa scăzută de grăsime. „Iată ce este cu adevărat interesant: descendenţii de la taţii care au fost hrăniţi cu o dietă bogată în grăsimi au fost mai intoleranţi la glucoză”, a spus Stanford. „Atunci când tatăl a făcut mişcare, chiar şi având o dietă bogată în grăsimi, am văzut o îmbunătăţire a sănătăţii metabolice la copiii lor adulţi”, completează el. 

Echipa lui Stanford a constatat, de asemenea, că exerciţiul a provocat schimbări în expresia genetică a spermatozoizilor tatălui care au suprimat efectele dietei improprii. Studiile anterioare au arătat că, mişcarea pe care o fac femelele de şoareci are efecte benefice asupra metabolismului.

Este valabil şi la oameni?

„Pe baza celor două studii, stabilim acum dacă situaţia în care ambii părinţi fac mişcare are efecte şi mai mari în ceea ce priveşte îmbunătăţirea metabolismului şi a sănătăţii generale a puilor. Dacă ar fi valabil şi la om, acest lucru ar avea o importanţă foarte mare pentru sănătatea generaţiei următoare”, a spus Goodyear.


„Există potenţialul ca acest lucru să fie şi valabil şi la oameni. Ştim că în cazul bărbaţilor adulţi, obezitatea afectează nivelul testosteronului, numărul de spermatozoizi şi scade numărul naşterilor vii”, a spus Stanford. Dacă solicităm unui bărbat care se pregăteşte să aibă copii să facă exerciţii moderate, chiar şi cu o lună înainte de concepţie, acest lucru ar putea avea un efect puternic asupra sănătăţii spermei şi asupra sănătăţii metabolice pe termen lung a copiilor lor, a concluzionat cercetătorul. 
 

Citeşte şi:

Cum funcţionează Dieta 16:8. Promotorii spun că poţi slăbi fără a număra caloriile şi fără a elimina anumite alimente

Legătura între dietă şi cancer: rolul aminoacizilor în „înfometarea“ tumorilor

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete