Se semnează contractul european de bike-sharing. Noi piste de biciclete care vor lega Clujul de Floreşti şi Apahida

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăriile Cluj-Napoca, Floreşti şi Apahida vor semna, joi, 2 august, contractul pentru implementarea proiectului european de bike-sharing, în valoare de 11, 9 milioane de lei. Prin acest contract se vor crea noi piste pentru biciclete care vor lega Clujul de Floreşti şi de Apahida.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă că mâine la ora 12 va fi semnat contractul pentru implementarea proiectului european de închiriere de biciclete, proiect comun cu primăriile din Floreşti şi Apahida. Potrivit lui Boc, în judeţul Cluj vor fi amplasate 50 de staţii de autoservire, din care 43 de staţii în Cluj-Napoca, patru staţii în Floreşti, respectiv, trei staţii în Apahida.

„Mâine vom semna, împreună cu Primăria din Floreşti şi Apahida, contractul pentru implementarea proiectului care vizează reţeau de staţii cu autoservire pentru închirierea de biciclete în municipiul Cluj-Napoca până în Floreşti, respectiv Apahida. Vor fi 540 de biciclete puse la dispoziţie, gratuit, pe baza unui card şi scopul este acela de a-i încuraja pe clujeni să folosească bicicleta ca mijloc alternativ de transport, şi de ce nu ca mijloc alternativ de petrece a timpului liber. Clujenii vor putea să se deplaseze gratuit cu bicicletele închiriate pe baza unui card", a precizat primarul Emil Boc.

Contractul de finanţare de 11,9 milioane de lei, din care 2% vor fi finanţaţi de către Primăria Cluj-Napoca, vizează realizarea unei reţele de staţii self-service pentru închirierea de biciclete pe traseul Floreşti - Cluj-Napoca - Apahida şi a fost semnat anul trecut între Primărie şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Firmele care au câştigat licitaţia, prin asociere, sunt Viacor Engineering SRL Bucureşti şi SC Rico SRL Constanţa. Societatea Diferit SA a contestat în instanţă  rezultatul licitaţiei, dar Curtea de Apel Cluj a dat dreptate Primăriei Cluj-Napoca în acest litigiu.

Termenul de finalizare pentru cei 59,75 kilometri de piste este de 12 luni de zile. Potrivit primarul Emil Boc, traseul până în Floreşti va fi prin spatele Polus Center, unde, la ora actuală este un drum de pământ, dar acolo se va amenaja o pistă de bicicletă.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele