Operaţiile pe cord la nou-născuţi, reluate la Institutul Inimii Cluj după ce s-a întors un chirurg plecat în concediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chirurgul Manuel Chira singurul din Cluj care efectueaza operaţii pe cord la nou-născuţi. FOTO: Adevărul

Institutul Inimii din Cluj-Napoca a reluat operaţiile pe cord la nou-născuţi şi la copii după o întrerupere de trei luni şi jumătate, din cauza subfinanţării, prima intervenţie fiind făcută vineri, la un copil de trei ani. Reluarea operaţiilor a fost posibilă după reîntoarcerea dintr-un concediu fără plată, pentru o perioadă de şase luni, a chirurgului Manuel Chira.

"La Institutul Inimii s-au reluat, vineri, operaţiile pe cord la nou-născuţi şi copii, iar primul caz a fost cel al unui copil de trei ani, cu o malformaţie congenitală cardiacă. Reluarea operaţiilor a fost posibilă după ce s-a întors chirurgul Manuel Chira, care a fost plecat şase luni într-un concediu fără salariu, perioadă în care a operat la o clinică privată din Sibiu. La institut mai efectua astfel de operaţii chirurgul Mircea Cotul, dar şi dânsul a plecat la Bucureşti la începutul lunii octombrie, astfel că operaţiile au fost întrerupte. Noi avem acum la institut finanţare asigurată pentru efectuarea operaţiilor de cord pentru nou-născuţi şi copii. Avem şi materiale, rămase din perioada de anul trecut în care nu s-a operat, aşa încât nu vom întâmpina probleme", a spus managerul interimar al Institutului Inimii "Niculae Stăncioiu", Adrian Molnar, pentru Mediafax,

 fără a preciza sumele.

"Reluarea operaţiilor a fost posibilă după ce s-a întors chirurgul Manuel Chira, care a fost plecat şase luni într-un concediu fără salariu, perioadă în care a operat la o clinică privată din Sibiu. La institut mai efectua astfel de operaţii chirurgul Mircea Cotul, dar şi dânsul a plecat la Bucureşti la începutul lunii octombrie, astfel că operaţiile au fost întrerupte".

managerul interimar al Institutului Inimii "Niculae Stăncioiu", Adrian Molnar

Zeci de copii pe lista de aşteptare 

Potrivit acestuia, la institut există o listă de aşteptare de "câteva zeci de copii", care urmează să fie operaţi pe cord. "În perioada de întrerupere a operaţiilor la Cluj, copiii cu probleme cardiace au fost trimişi pentru intervenţii la Târgu Mureş, dar şi la Sibiu. Anul trecut au fost operaţi la Institutul Inimii «Niculae Stăncioiu», până la întreruperea intervenţiilor, un număr de 85 de copii", a spus Molnar. La rândul său, chirurgul Manuel Chira, cel care a efectuat, vineri, prima operaţie din 2014, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, înainte de întreruperea intervenţiilor pe cord la nou-născuţi şi copii, realiza două astfel de intervenţii chirugicale pe săptămână. Institutul Inimii "Niculae Stăncioiu" are 190 de paturi, din care zece sunt la compartimentul pentru copii al Secţiei clinice de chirurgie cardiovasculară.

Chirurg plecat la o clinică privată

Manuel Chira a plecat la jumătatea anului trecut de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, invocând lipsurile financiare ale unităţii, el operând la o clinică privată din Sibiu. Conducerea Institutului Inimii "Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca susţinea, într-un memoriu trimis CNAS în iunie anul trecut, că institutul se afla într-o situaţie dificilă din cauza subfinanţării activităţii de chirurgie cardiovasculară, spunând că bugetul alocat pe 2013 era cu 10 la sută mai mic faţă de cel din 2012. "Bugetul alocat pe 2013 este cu 10 la sută mai mic decât cel de anul trecut. În luna iunie, finanţarea Secţiei de chirurgie cardiovasculară este de 100.000 de lei, sumă ce ajunge pentru efectuarea a 14 operaţii, în condiţiile în care pentru copii şi chirurgie vasculară bugetul este zero. Deficienţele de finanţare prin programe duc la scăderea numărului de pacienţi operaţi, ceea ce duce la probleme serioase de finanţare, cu repercusiuni grave asupra însăşi sustenabilităţii Institutului, a existenţei acestuia", se preciza în memoriu.

Operaţii pe cord pentru copii, la Cluj-Napoca şi la Târgu-Mureş 

Conducerea Institutului Inimii arăta că numărul operaţiilor pe cord deschis s-a redus de la 805 în 2009, la 610 în 2012, în timp ce finanţarea în cazul intervenţiilor de chirurgie cardiovasculară la adulţi a scăzut de la 4,6 milioane de lei în 2009, la 2,3 milioane de lei în 2013.

Astfel de operaţii pe cord pentru nou-născuţi se făceau la Cluj-Napoca şi Târgu Mureş. În septembrie 2012, medicii de la Târgu Mureş anunţau că din luna următoare nu mai puteau opera pe cord copii întrucât plecaseră doi medici anestezişti cu experienţă. În consecinţă, Institutul din Cluj a preluat atunci şi aceste urgenţe. La acea dată, medicul Manuel Chira spunea că la Cluj existau liste de aşteptare pentru operarea copiilor care se întindeau pe circa trei luni, fiecare chirurg având între 30 şi 40 de pacienţi pe listă.

Ulterior, la Târgu Mureş s-au reluat intervenţiile pe cord la nou-născuţi şi copii.

Citeşte şi 

Unicul spital din ţară unde se fac intervenţii pe cord la copii mici se află la Cluj

SITUAŢIE CRITICĂ Institutul Inimii - „Azi nu se operează pentru că nu sunt bani” (VIDEO)

Mai multe pentru tine:
Cum să faci cheesecake cu caise, cea mai simplă şi răcoroasă prăjitură
Rețeta care a ținut-o în viață pe Regina Elisabeta până la 96 de ani. Ce consuma la prânz: „Mânca pentru a trăi, nu trăia pentru a mânca”
O civilizație îngropată în ocean: Descoperirea care pune sub semnul întrebării originile umanității
Fotografia publicată de tatăl tânărului mort în accidentul aviatic de la Arad cu 10 minute înainte de tragedie: „Copilul meu bun, o parte din mine se stinge”
Comuna din România unde se trăiește mai bine ca în multe orașe. Rupe topurile și a devenit vedetă internațională
Patru zodii protejate de Dumnezeu după Luna plină în Vărsător din august 2025. Sunt ocrotite de îngeri și au parte de surprize uriașe
Cine este Răzvan, fostul SPP-ist care moștenește vila de 3 milioane de euro a lui Ion Iliescu din Primăverii
Mihaela Rădulescu, primul mesaj după ce și-a înmormântat iubirea vieții: ”Țintește către acest tip de iubire”. Emoționant!
Domnitorul român, studiat la școală, care era considerat de mulți un psihopat, mânat de impulsuri violente. A fost trădat de doctorul său și a avut parte de un sfârșit îngrozitor
Imaginea de la căpătâiul lui Ion Iliescu care va rămâne în istorie. De ce i-au ținut coliva Constantinescu, Văcăroiu, Năstase și Stolojan VIDEO
Pilotul avionului prăbușit la Arad era angajat WizzAir și avea 10 ani experiență de zbor. „Accepți să mori doar pentru ceea ce te face să trăiești”