Mărturia unui fost jihadist: „Am confundat adevăratul Jihad“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Manwar Ali este un activist pentru pace în vârstă de 50 de ani care a mărturisit la o conferinţă TEDx despre experienţa prin care a trecut ca fost predicator al radicalilor musulmani, în vremurile când era jihadist până-n măduva oaselor. La 12 ani a cunoscut ce înseamnă războiul. Atunci i-a fost ucis fratele cel mare, peste 20 dintre rudele sale, iar tatăl său a fost întemniţat. Studiile şi timpul l-au transformat activistul de azi.

„Stau azi în faţa voastră ca un om care preţuieşte viaţa din plin. Spun asta deoarece pentru mult timp am trăit pentru moarte“, afirmă Manwar Ali, activist pentru pace, fost jihadist. De pe scena TEDx a povestit că era un tânăr în opinia căruia Jihadul se înţelegea prin „limbajul forţei şi al violenţei“, prin ceva „nobil“, prin „cel mai bun mod de a ajuta“. „Dar era greşit. Ideea lor despre Jihad era greşită, aşa cum a fost şi a mea, mai demult“, povesteşte Manwar.

Explică sensul de Jihad: include spiritualitate, auto-purificare, devotament, cinste, onestitate, iubire, compasiune. „Valori umane pe care mulţi dintre noi le împărtăşesc“, adaugă acesta. Acum - continuă el - radicalii islamişti au transformat ideea de Jihad în luptă, violentă şi terorism.

Manwar Ali s-a născut în Bangladesh şi avea 12 ani când a început războiul de independenţă al ţării sale, perioadă când tatăl său, un profesor universitar, s-a trezit aruncat în temniţă vreme de vreo 2 ani, când fratele său mai mare a fost ucis, iar 22 dintre rudele sale au fost omorâte în moduri cum nimeni nu se poate gândi.

„Am fost martor la crime, vedeam animale hrănindu-se din cadavrele de pe stradă, vedeam înfometare în jurul meu, o violenţă fără sens. Eram un adolescent fascinat de idei, vroiam să învăţ... “, afirmă acesta. 

După eliberarea părintelui său, Manwar şi familia rămasă au plecat în Anglia. El a început studiile şi a pornit pe drumul extremismului.

Cu aceste experienţe în minte, tânărul Manwar s-a implicat în Jihadul din Afganistan, apoi în cel din cecenia, Filipine, Kashmir (o regiune din nordul Indiei). „Asta credeam că e destinul meu, datoria mea sacră. Am devenit predicator. Eram unul dintre pionierii violentului Jihad din Anglia. Am recrutat, am adunat fonduri, am instruit, am confundat adevăratul Jihad cu altceva prezentat de islamişti fascişti. Acei oameni folosesc ideea de Jihad ca să-şi justifice dorinţa de putere, autoritate şi control pe pământ“, explică activistul pentru pace.

A observat că peste tot pe unde mergea ca jihadist, scenariul era la fel: copiii erau folosiţi, unii îi ucideau pe alţii în numele unui fals Jihad, oameni care mor într-un război ce continuă şi azi.

„Am observat că acei oameni care sunt atraşi spre acest gen de extremisme nu sunt aşa de diferiţi de ceilalţi şi cred că astfel de oameni se pot schimba“, crede Manwar. Iar când spune asta se dă ca exemplu afirmând că şi el a acţionat ca jihadist simţind că e corect ceea ce făcea. Însă, în timp, şi-a dat seama că nu e aşa şi a trecut de partea cealaltă. Manwar e de părere că judecăţile în care lumea e împărţită în „noi“ şi „ei“ sunt injuste.

Atunci? „Refuzaţi dogmatismele. Lăsaţi deoparte furia, ura şi violenţa. Cultivaţi-vă inima ca să vedeţi frumuseţea şi bunătatea în alţii, şi în lume“, afirmă fostul jihadist.

Mai puteţi citi:

Valorile nu au religie, etnie şi sex. Proverb arab: „Dacă vezi un om, el este fie fratele tău întru religie, fie fratele tău întru umanitate“

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil