Video Manelistul Culiță Sterp și-a distrus mașina: era beat și a fugit de polițiști. Momentul impactului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manelistul Culiță Sterp și-a distrus mașina într-un accident produs la Cluj. Acesta era sub influența băuturilor alcoolice și a fugit de la locul accidentului, fiind prins mai apoi de polițiști.

Manelistul a intrat cu viteză în intersecția străzilor Eroilor cu Piața Avram Iancu, din centrul municipiului Cluj-Napoca și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar, pe culoarea verde a semaforului. 

La volanul autoturismului care circula regulamentar se afla un bărbat în vârstă de 32 de ani, care a fost transportat la spital, însă nu a rămas internat. În urma testelor cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

Culiță Sterp a fugit de la locul accidentului, însă a fost prins ulterior de polițiști, iar agenții au descoperit că acesta avea o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

FOTO dejeanul.ro

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, în cadrul anchetei urmând a fi stabilite cu exactitate condițiile în care a avut loc evenimentul rutier.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?