Legătura existentă între poluare şi creşterile economice. Rezultatul unui studiu publicat de cercetătorii clujeni de la Universitatea Babeş-Bolyai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă de cercetători din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii Babeş-Bolyai, împreună cu parteneri de la alte universităţi, a publicat recent un articol care analizează relaţia de actualitate dintre poluare (exprimată prin emisiile de CO2 pe cap de locuitor) şi creşterea economică (exprimată prin PIB pe cap de locuitor) în ţările Europei Centrale şi de Est.

Pentru a face abstracţie de dezechilibrele importante experimentate de aceste ţări după sfârşitul Războiului Rece, analiza empirică se concentrează asupra perioadei 1996–2015. 

Rezultatele studiului arată că, la nivel agregat, o creştere a PIB-ului s-a dovedit a fi asociată cu o creştere a CO2, pentru grupul de ţări din Europa Centrală şi de Est. Mai exact, creşterea CO2 în urma creşterii PIB este relativ uşoară în jurul unui nivel al PIB-ului estimat la aproximativ 19.900 USD, dar amploarea acestui efect creşte pe măsură ce ne îndepărtăm de acest prag către valori mai scăzute, respectiv înalte ale PIB.

Robustă din punct de vedere metodologic, în prezenţa unor variabile de control suplimentare şi pentru diferite măsurători ale calităţii mediului, această constatare sugerează că ar trebui acordată mai multă atenţie ţărilor din Europa Centrală şi de Est din perspectiva mediului, deoarece dezvoltarea lor economică continuă pare să fie asociată cu o consolidare a emisiilor de CO2. 

Pe de altă parte, la nivel de ţară, legătura dintre PIB şi CO2 este caracterizată de o semnificativă diversitate. În primul rând, în ţări precum Croaţia, Estonia, Polonia şi Slovacia relaţia este neliniară, cu existenţa a două praguri ale PIB-ului definind fie o relaţie în formă de N (Croaţia şi Estonia), fie un model de N-inversat (Polonia şi Slovacia). În al doilea rând, o legătură de forma U-inversat (U) se găseşte în Republica Cehă şi Ungaria (Bulgaria şi Letonia), asociată cu existenţa unui nivel maxim (minim) de emisii de CO2 în aceste ţări. În al treilea rând, în unele ţări relaţia este monotonă (crescătoare în Lituania), în timp ce în România şi Slovenia, legătura dintre PIB şi CO2 nu este semnificativă statistic.

Există şi excepţii

Luând în considerare rezultatele per ansamblu, unele implicaţii importante ar putea fi subliniate. În ciuda unei tendinţe agregate ascendente a relaţiei dintre CO2-PIB, unele ţări din ECE au reuşit să asigure atât un PIB mai mare, cât şi emisii de CO2 mai scăzute. Analizând pe baza unor corelaţii simple – care trebuie tratate cu precauţie – o astfel de legătură negativă între creşterea viitoare a PIB-ului şi scăderea emisiilor de CO2 poate apărea în ţări cu un sector industrial relativ mare, dar curat, în care productivitatea muncii ridicată suportă tehnici complexe.

Astfel de ţări ar trebui să fie analizate mai în detaliu, întrucât ar putea oferi informaţii relevante cu privire la modul în care se poate asigura o creştere economică mai mare împreună cu o scădere a poluării, eventual urmând politicile corespunzătoare documentate deja de literatura de specialitate (de exemplu, adoptarea unor politici mai prietenoase cu mediul sau adoptarea de reglementări împotriva ''paradisurilor de poluare'').

Dintr-o perspectivă mai generală, concluziile studiului subliniază pericolul unei politici de mediu unice la nivelul Uniunii Europene. Într-adevăr, o astfel de politică unică ar putea afecta în mod diferit activitatea economică a ţărilor din Europa Centrală şi de Est, având în vedere eterogenitatea evidenţiată în relaţia dintre poluare şi activitatea economică la nivel de ţară. În schimb, o strategie care să ţină cont de diferenţele la nivel de ţară, de exemplu referitor la eforturile depuse deja pentru combaterea poluării sau în ceea ce priveşte relaţia individuală dintre CO2 şi PIB-ul ţărilor ar putea depăşi ca eficienţă o politică unitară în asigurarea creşterii economice, fără a degrada mediul.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie