Destinaţie de toamnă. National Geographic recomandă un popas în Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viscri, de sus   FOTO: zborpestetransilvania.ro

Pitoreasca regiune a Transilvaniei se numără printre cele 14 destinaţii de vacanţă pentru această toamnă recomandate de National Geographic. Unul dintre „cronicarii“ de călătorii ai celebrei reviste, Andrew Evans, le recomandă turiştilor să-şi petreacă Haloweenul în „România centrală“, cum numeşte el regiunea transilvană.

Transilvania, „ţara de dincolo de păduri“, un tărâm legendar care atrage şi-n ziua de azi prinţi prin frumuseţile şi poveştile locului. Străinii o apreciază mai mult decât noi, îi admiră aşezările pitoreşti, încă străine de atingerea tehnologiei, şi se minunează de sălbăticiunile care se ascund în creierii munţilor, acolo unde ştiu ei că şade Dracula, creatura însetată de sânge exploatată la maxim de scriitori şi regizori. 

În mintea unora, Transilvania încă este „casa“ lui Dracula, a vampirului care are un castel undeva, într-un vârf de munte, într-un peisaj sinistru, unde se ajunge cum altfel decât greu.

Astăzi, cinematografia prezintă vampirul drept un fel de cavaler „blestemat“ cu darul nemuririi care luptă pentru bine şi ajunge să fie un model „cool“ pentru generaţia Facebook.

Şi tot astăzi, în această toamnă, Transilvania este una dintre cele 14 destinaţii de vacanţă recomandate de unul dintre călătorii profesionişti ai revistei National Geographic:

„Ce loc mai bun pentru a te bucura de Halloween decât Transilvania? (...) Lăsând la o parte tradiţia lui Dracula, România centrală se transformă într-o pictură caldă şi rustică, în toamnă, cu căpiţe de fân înalte, hambare pline şi orăşele balcanice care respiră un aer profund gotic. De jur împrejur, se află o ţară frumoasă şi misterioasă cu localnici jovial, care nu vă vor suge sângele, dar vor încerca să vă îmbete cu ţuică“, scrie acesta într-un articol intitulat „14 destinaţii favorite“, apărut săptămâna trecută, tradus de cluj.travel.

Printre recomandările expertului NG sunt şi Tasmania, Valea Rhône-ului sau oraşele Kyoto şi Buenos Aires.

Mai puteţi citi:

EXCLUSIV Vampirii din Transilvania, ucişi de propriul mit

FOTO O englezoaică promovează Transilvania: de la Dracula la handmade

FOTO Transilvania de peste Atlantic. Povestea celei de-a 14 colonii americane

Usturoi ardelenesc pe covorul roşu. Şi nu oriunde, ci la Festivalul de Film de la Cannes

FOTO VIDEO Tom Sawyer, varianta de Cluj. „Transylvanian Garlic“, filmul prieteniei dintre un copil ţigan şi unul român


 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie