Concursul slăninelor de casă. Festivalul unde slana e vedetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la ediţia din 2014 a festivalului Slăninei FOTO Adevărul

Un festival mai puţin obişnuit va avea loc în acest weekend la Cluj: Slană Fest sau, pe româneşte, Festivalul Slăninei.

„Să premiem slănina!” este sloganul ediţiei din acest an a Slană Fest, un inedit festival din Cluj ce promovează produsele tradiţionale din Transilvania. Deliciosul eveniment va fi organizat, pentru al şaptelea an consecutiv, la Cluj-Napoca şi pe lângă diverse reţete de slănină, care de care mai apetisante, meşteşugari din Ardeal şi Ungaria îi vor momi pe vizitatori cu miere, produse apicole, dulceţurile făcute-n casă, cârnaţi şi alte produse din carne.

Noutăţile pe care le aduce festivalul sunt, în primul rând, locul şi spiritul caritabil. Dacă anii trecuţi s-a organizat în curtea cafenelei Insomnia, acum producătorii mici şi mijlocii îşi vor aranja standurile la Expo Transilvania. Tot acolo, spune Molnar Attila, preşedintele Breslei Meşteşugarilor din Transilvania, organizatorul principal al evenimentului, vor fi şi trei bucătării mobile, iar participanţii vor putea servi bucate luate de pe foc, adică de la ceaun sau de pe plită, după cum vor pofti.

„Anul acesta, Slană Fest are şi o latură caritabilă. Am citit pe Facebook povestea unui coleg de breaslă, un iconar din judeţul Constanţa,  care suferă de o boală ce aproape îl imobilizează, el este tată a 5 copii, care are nevoie de ajutor. Din donaţiile pe care le vor face expozanţii vom trimite şi mâncare, dar şi bani. S-ar putea să trimitem şi haine, să vedem ce primim”, spune Molnar.

Un moment antrenant al festivalului va fi sâmbătă, la ora 17.00, când este programat concursul slăninelor de casă. Atunci vor fi premiate cele mai bune reţete care fac slănina un produs culinar delicios.

Pe lângă degustări şi eventualele cumpărături, participanţii la festival vor putea să asculte ,muzică populară (ansamblurile folclorice din Palatca şi Feleac) română şi maghiară, dar şi jazz. Ca fundal muzical, se vor auzi acordurile piesei „Am cazanul meu”, a celor de la trupa Desperado, dar şi alte melodii în ton cu specificul culinar al festivalului.

La ediţia din acest an şi-au anunţat participarea circa 30 de expozanţi din Maramureş, Sibiu, Cluj, Secuime şi din Ungaria.

Prin Festivalul Slăninei, Breasla Meşteşugarilor din Transilvania promovează producătorii mici şi mijlocii, dar şi prietenia dintre popoare locuitoare în Ardeal, dovadă este „kurtitei”, un preparat culinar făcut, la o ediţie anterioară, şi care seamănă cu un mic hot-dog, unul 100% ardelean. A fost făcut de un bucătar secui din mici româneşti şi aluat de kurtos unguresc.

Intrarea le festival este liberă.

Mai puteţi citi:

Meşteşugarii clujeni o copiază pe Lady Gaga - îşi promovează festivalul cu un sutien din slănină

FOTO Primarul Clujului şi-a pus şorţul de bucătar şi a ajutat la prepararea unei mămăligi gigant

Cum a devenit „Varza à la Cluj” mâncarea regilor: reţete delicioase din Ardealul de acum 400 de ani

Mai multe pentru tine:
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”