Începe restaurarea Palatului Prefecturii, cel mai frumos monument din Bărăgan. La cât se ridică investiţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Începe reabilitarea Palatului Prefecturii Sursa Facebook/Consiliul Judeţean Călăraşi

Consiliul Judeţean Călăraşi a dat ordinul de începere a lucrărilor la clădirea Palatului Administrativ. Reprezentanţii Consiliului Judeţean, împreună cu cei ai constructorului, ai proiectantului şi ai arhitectului, au efectuat o primă vizită a locaţiei care acum este o ruină.

Clădirea cuprinde 58 de camere care se întind pe o suprafaţă de 2.500 metri pătraţi. A fost construită în anul 1898, în stil neoclasic, de arhitectul italian Giussepe Ciconni. Modernizarea monumentului a fost estimată la aproximativ 50 de milioane de lei, iar lucrările vor fi finanţate de Consiliului Judeţean Călăraşi. 

Firma Coral Tulcea care se ocupă şi de reabilitarea Cetăţii Capidava, din judeţul Constanţa, a câştigat licitaţia pentru restaurarea Palatului Prefecturii din Călăraşi. Contractul a fost scos la licitaţie de Consiliul Judeţean Călăraşi şi este în valoare de 46.475.200 de lei. Clădirea care face obiectul lucrărilor de execuţie este monument istoric.

Monumentala clădire, construită în 2 ani

Clădirea de patrimoniu, construită în 1895, s-a degradat pentru că nu s-au găsit fonduri pentru întreţinerea reparaţiilor făcute deja, iar aripa de nord se află într-o stare jalnică. 

Aripa de sud, în care funcţionează Prefectura, a fost reabilitată în 2008 cu bani de la Banca Mondială. Până acum au fost cheltuiţi banii de la Banca Mondială, 4.033.700 de lei, cu aceştia fiind efectuate lucrările de consolidare ale clădirii.

Sursa Facebook Consiliul Judeţean Călăraşi 

Istoricul Nicolae Ţiripan, care a cercetat documentele vremii, a descoperit că monumentala clădire aflată în ruină a fost realizată în doar 2 ani, după ce 5 ani au fost înghiţiţi de birocraţie cu realizarea licitaţiilor şi realizarea proiectului de construire. Piatra de temelie a clădirii a fost pusă pe 11 iunie 1895, iar recepţia provizorie a lucrării s-a făcut pe 30 noiembrie 1896, investiţia ridicându-se la aproximativ 400.000 de lei. 

Sursa Facebook Consiliul Judeţean Călăraşi 

De-a lungul timpului, povesteşte istoricul, clădirea a suferit unele modificări şi reparaţii, dar cea mai importantă lucrare s-a executat în anii 1957-1958. În acea perioadă, din cauza crăpăturilor serioase de la parter până la cornişe, s-a întocmit un proiect de reparaţii capitale şi consolidare a clădirii în valoare de 828.000 lei.

A găzduit instituţii de partid

După desfiinţarea regiunii Ialomiţa, în anul 1952, clădirea a adăpostit Sfatul popular al raionului Călăraşi, care ocupa toată partea dreaptă, iar aripa stângă era ocupată de Tribunalul Popular al raionului Călăraşi, Notariatul de Stat şi Colegiul de Avocaţi. 

Sursa Facebook Consiliul Judeţean Călăraşi 

Odată cu noua reorganizare administrativă din anul 1968 şi reînfiinţarea judeţului Ialomiţa, dar de această dată cu reşedinţa la Slobozia, Palatul Administrativ a găzduit instituţiile de partid şi administrative ale municipiului Călăraşi, iar după  înfiinţarea judeţului Călăraşi, în ianuarie 1981, acesta devine sediul Consiliului Popular al judeţului Călăraşi (aripa din dreapta) şi Comitetul Judeţean P.C.R. (aripa din stânga).

Sursa Facebook Consiliul Judeţean Călăraşi 

Perioada imediat următoare evenimentelor din decembrie 1989 producând schimbări în sistemul administrativ românesc, Palatul Administrativ şi-a schimbat locatarii, aici funcţionând Prefectura judeţului Călăraşi şi, pentru o scurtă perioadă, Consiliul Judeţean Călăraşi.

Vă mai recomandăm şi:

LIVEBLOG. Alegeri SUA 2020. Trump sau Biden? Cine va fi cel de-al 46-lea preşedinte al Americii

COVID-19: ce ne rămâne de făcut după ziua cu trei recorduri negative

Mai multe pentru tine:
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €