Deschiderea noului an şcolar scoate poliţiştii în stradă. Măsuri speciale pentru protejarea elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcolile vor fi luate la bani mărunţi

Deschiderea noului an şcolar pe 17 septembrie pune  în gardă poliţiştii. Șeful Poliției Române, chestorul Petre Tobă le-a cerut subalternilor să ia măsurile necesare pentru a preveni incidentele în cadrul şcolilor. Concret, s-a dispus ca patrulele de poliție să fie prezente în unităţilor de învăţământ. De asemenea, la fiecare școală vor fi afișate datele de contact ale polițistului de proximitate, pentru o mai

Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor. De asemenea, şeful Poliţiei Române a cerut supravegherea în permanenţă a traseelor de deplasare a elevilor. „Întrucât multe unităţi şcolare deţin terenuri de sport care sunt frecventate de un număr mare de copii, se vor efectua patrulări în zona şcolilor şi când elevii nu au cursuri”, a anunţat Poliţia Română. Nu vor scăpa de controale nici magazinele care funcţionează în apropierea şcolilor, luându-se astfel măsuri de prevenire în ceea ce priveşte comercializarea tutunului şi alcoolului.

Atenţie sporită în mediul rural

Un accent deosebit se va pune pe şcolile de la sate. Poliţiştii de la Rutieră vor fi prezenți în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele aglomerate. De asemenea, vor fi activate patrulele şcolare de circulaţie. Acestea vor funcționa pe baza regulamentelor proprii. Pentru siguranța elevilor, vor fi identificaţi toţi deţinătorii de autovehicule destinate transportului şcolar. Aceștia vor fi instruiți cu privire la obligaţiile ce le revin în vederea asigurării unei stări tehnice corespunzătoare şi a utilizării acestor mijloace strict conform destinaţiei. Chiar dacă în cursul anului școlar trecut a scăzut numărul infracțiunilor sesizate cu 1,56% și cel al elevilor autori de infracțiuni, cu 16%, Poliţia continuă să ia măsuri de prevenire. De asemenea, s-a înregistrat o scădere cu 26,8% a numărului infracțiunilor sesizate în zona adiacentă unităţilor şcolare.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026