VIDEO Schimbarea destinaţiei Bazarului din centrul Buzăului generează tensiuni între micii comercianţi şi Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teama a pus stăpânire pe zeci de familii care îşi câştigă existenţa din comerţul derulat în Bazarul de pe Cuza Vodă, după ce primarul Buzăului a anunţat că anul acesta va schimba destinaţia clădirii, în sediu secundar al Primăriei. Astăzi, după ora 14, o delegaţie a comercianţilor a depus un memoriu la registratura Primăriei, prin care propun variante de compromis.

În prezent, 63 de familii au afaceri în Bazarul din centru. Susţin că eliminarea lor ar fi o pierdere pentru bugetul local, deoarece comercianţii sunt cu taxele la zi. Primarul Constantin Toma a declarat că micii comercianţi din Bazar au termen până în iunie 2017 să părăsească clădirea din capătul străzii Cuza Vodă, pentru ca de la 1 iulie să intre în renovare. 

Până atunci, spune Toma, cele două părţi vor căuta împreună soluţii privind mutarea comerţului cu mărfuri industriale. 

Prin memoriul depus la Primărie, comercianţii din ”Piaţa Gorbaciov” speră să îl convingă pe edilul-şef să mai chibzuiască înainte de a decide în privinţa clădirii pe care ei o ocupă de mai bine de douăzeci de ani. 

Ei propun două soluţii. Una ar fi găzduirea în incinta unui hipermarket, iar cealaltă ar fi ridicarea unei construcţii uşoare, în aceeaşi zonă. Primăria dispune de teren în vecinătatea a două hipermarketuri din nordul oraşului Buzău, ceea ce ar face posibilă cea de-a doua variantă propusă de comercianţi, în timp ce prima depinde de politica proprietarului unui centru comercial din zonă. 

Schimbarea destinaţiei Bazarului, aflat pe strada Alexandru Marghiloman, la fosta piaţă Gorbaciov, este o iniţiativă pe care primarul Buzăului a anunîat-o încă din septembrie anul trecut. Mişcarea se prefigurează a se produce în cursul anului curent. Locul tarbelor ar urma să fie luat de birourile serviciilor din Primăria Buzău care au activităţi cu publicul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete