VIDEO Muzica produsă de un buzoian, la mare căutare în Rusia. Cine este Georgian Mărgărit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Georgian Mărgărit este un nume din ce în ce mai important în lumea muzicală. În 2016 a obţinut locul doi în finala Eurovision România, acum este în semifinala aceluiaşi concurs cu o piesă compusă pentru un solist râmnicean şi tocmai a început o colaborare cu Puya. Are succes cu piesa „Closer” în Rusia, piaţă muzicală pe care se pregăteşte să o impresioneze cu o a altă piesă.

După ce, în 2016, a obţinut locul doi în finala Eurovision cu piesa „I’m Coming Home“, lansată împreună cu Vanotek şi The Code, Georgian este în continuă ascensiune. 

A lansat la Global Records single-ul „Closer”, piesă compusă şi produsă împreună cu Vanotek, Axinte Narcis (Jackie Vegas), Alex Cotoi şi Adriana Rusu şi licenţiată în Rusia, Bulgaria, Franţa, Monaco, Ucraina, Belarus, Mol¬dova, Kazakhstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Tajikistan, Kyrgyzstan, Armenia, Georgia, Azerbaijan.

Piesa a prins cel mai bine pe piaţa muzicală din Rusia, barometru fiind căutările cu ajutorul aplicaţiei Shazam. ”Licenţierea a fost făcută de Sony Music Rusia care au fost deschişi din start. După câteva luni a fost căutată mai mult decât media din Rusia. Au fost vizualizări şi pe youtube dar Shazam este cel mai relevant barometru, acesta fiind semnul clar că melodia a stârnit reacţii”, spune Georgian. 

Impresionat de reacţia stârnită de melodiile sale printre tinerii din ţară şi din străinătate, solistul şi compozitorul Georgian Mărgărit se grăbeşte să le ofere o nouă piesă, care să urce repede în topuri.

”În proiectul personal, caut să scot o piesă în limba engleză. Pentru că a mers foarte bine Closer, precedenta piesă, în Rusia, drept urmare aş veni cu un follow-up, tot în limba engleză, şi cumva să îmi consolidez acolo identitatea artistică. Mai am şi în limba română vreo două piese aproape gata, pe care nu ştiu dacă le voi cânta eu sau în featuring cu alt artist”, declară Georgian Mărgărit.

Georgian Mărgărit a lansat de curând o piesă cu Puya

„Political Corect” este numele proiectului pe care Puya îl dezvoltă alături de artistul buzoian.  Prima dintr-o serie de piese a fost lansată în ianuarie şi a adunat sute de mii de vizualizări.

”Colaborarea cu Puya a venit oarecum neaşteptat. M-a sunat într-o zi şi m-a întrebat dacă sunt deschis pentru o colaborare cu el în condiţiile în care mi-a prezentat şi subiectul piesei. El avea deja tema şi textul piesei. Am fost în total acord cu el şi cu cele spuse acolo, în piesă, şi de aici s-a legat colaborarea care sper să fie de lungă durată.  Mai sunt două piese la care lucrăm, cel puţin la partea de compoziţie. Dacă va mai fi featuring cu mine sau nu, rămâne de văzut”, declară Georgian.

De zece ani face compoziţie. În această calitate, este din nou prezent în semifinala Eurovision cu o piesă compusă pentru un solist râmnicean. Este vorba despre Mareş Pană, calificat cu piesa „Daydreamer”.

”Eu şi Mareş am fost colegi la Vlahuţă. El are o trupă cu care cântă cover-uri şi vrea să aibă piese proprii. M-a contactat acum câteva luni să-i compun o piesă dar nu pentru Eurovision, ci pentru el ca artist. Am lucrat la nişte prieteni, am început să facem piesa cu Ştefan Marin, cu Omar de la Mandinga, clăparul trupei, cel care a făcut instrumentaţia. După ce a auzit-o a zis hai că vreau la Eurovision. Are toată susţinerea mea”, spune Georgian Mărgărit.

Georgian este fiul primarului din comuna Boldu, Marian Mărgărit, la rândul său pasionat de muzică, fiind cunoscute colaborările primarului cu Cenaclul Flacăra al lui Adrian Păunescu şi piesele compuse pentru artişti precum Fuego şi Lorenna.

Georgian este pasionat de muzică încă din copilărie, a moştenit talentul muzical de la părinţii săi şi cântă de la 6 ani la pian. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. A lucrat în studio cu Marius Moga, dar şi cu Ionuţ Radu, tot râmnicean, pentru muzica din seria¬le TV şi pentru muzică de club.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie