Nouă grădină publică, în spatele Centrului Muzeal „I.C. Brătianu” din Buzău VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa CJ Buzău

Mai sunt câteva săptămâni până când parcul de jurul clădirii Brătianu din municipiul Buzău va deveni spaţiu de promenadă. În grădina publică, lucrările de amenajare sunt pe final. Aici va fi amenajat şi un amfiteatru în aer liber.

Potrivit unui anunţ făcut de preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, în parc au fost instalate felinare, s-au montat băncuţe şi coşuri de gunoi, s-a adus pământ vegetal şi s-a sădit gazon.

Aflată la finalul procesului de reabilitare, cu bani europeni, clădirea de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu încă nu poate fi deschisă publicului, deoarece mai sunt câteva detalii de pus la punct.

Pentru modernizarea clădirii cu valoare de patrimoniu, din municipiul Buzău, a fost alocată suma de 4 milioane de euro, din bugetul de investiţii al Uniunii Europene.

Din toamnă, atunci când se anunţă darea în folosinţă a obiectivului, în clădirea de pe B-dul Nicolae Bălcescu vor avea loc spectacole de muzică şi dans, lansări de carte sau diferite alte evenimente artistice. 

Pe viitor, în curtea interioară, autorităţile judeţene intenţionează să amenajeze şi un amfiteatru în aer liber, cu o capacitate de 250 de locuri. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 8 octombrie. Intuiția lucrează în favoarea Săgetătorilor, zi plină de pasiune pentru Scorpioni
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Dezvăluiri din culisele planului de pace al lui Trump pentru Fâșia Gaza. Evenimentul care a deblocat negocierile între părți
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!