Directorul și patru angajați ai unui fost centru de plasament, cercetați penal după ce au furat lemnele destinate încălzirii clădirii

0
Publicat:

Directorul unui fost centru rezidenţial pentru recuperarea şi reabilitarea copilului, alături de mai mulţi angajaţi sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu şi gestiune frauduloasă după ce şi-ar fi însuşit 280 metri cubi de lemn de foc din rezerva instituţiei, prejudiciul fiind de peste 130.000 de lei.

Lemnele au dispărut din rezerva instituției. SURSA Arhivă

Poliţiştii buzoieni au efectuat, marți dimineață, un număr de opt percheziții, dintre care șapte domiciliare și una la sediul unei instituții, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare, abuz în serviciu și gestiune frauduloasă.

Potrivit unor surse, instituția ai cărei angajați sunt vizați de anchetă este fostul centru rezidenţial pentru recuperarea şi reabilitarea copilului din localitatea Beceni, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Buzău. Cercetările ar fi plecat de la o sesizare pe care ar fi făcut-o reprezentanţi ai DGASPC.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019-2021, directorul și mai mulți angajați ai unei instituţii publice din Buzău și-ar fi însușit din gestiunea unităţii aproximativ 280 de metri cubi de lemn de foc. Valoarea prejudiciului este estimată la 132.000 de lei”, transmite Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Buzău.

În urma percheziţiilor, poliţiştii buzoieni au descoperit şi ridicat înscrisuri referitoare la mișcarea și consumul materialului lemnos.

Totodată, la domiciliul uneia dintre persoanele percheziționate a fost descoperit şi ridicat în vederea continuării cercetărilor un pistol cu aer comprimat, din categoria armelor neletale care sunt supuse autorizării, pentru care persoana în cauză nu deținea autorizație.

Au fost puse în executare un număr de cinci mandate de aducere emise pe numele a doi bărbaţi şi trei femei, cu vârste între 26 şi 52 de ani, toţi din județul Buzău.

Persoanele au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri. Cercetătrile sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Centrul rezidenţial pentru recuperarea şi reabilitarea copilului din localitatea Beceni a fost închis în urmă cu mai bine de doi ani, conform unui proiect prin care s-a urmărit creșterea șanselor de integrare socială și profesională a copiilor din centrele clasice.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente