Schimbarea la faţă se sărbătoreşte astăzi. Pieptănatul și scăldatul, interzise în această zi sfântă. Vezi ce nu mai ai voie să faci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai importante sărbători religioase, Schimbarea la față a Domnului, este celebrată pe 6 august atât de către creștinii ortodocși, cât și de catolici. Multe obiceiuri și tradiții românești sunt legate de această zi sfântă.

Schimbarea la față a Mântuitorului semnifică ziua în care Iisus, alături de trei dintre mucenicii săi, Petru, Iacob și Ioan, au urcat pe muntele Tabor pentru a se ruga. În timp ce Domnul rostea cuvintele sfinte, apostolii au fost acoperiți de un nor de lumină.

Tradiția sărbătorii reprezintă un moment important în domeniul viticol. În aeastă zi nu se lucrează, iar credincioșii duc poame la biserică, acestea fiind binecuvântate și împărțite.

În această zi special nu trebuie să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de altcineva. Tradiția spune că așa o vei duce tot anul, până la următoarea sărbătoare. De asemenea, fetele nu trebuie să se pieptene în această zi, pentru că nu le va mai crește părul.

Totodată, în această zi este intezis și scăldatul. „ De la Probajenii înainte, nu-i slobod să te mai scalzi în rău. O coborât cerbul de la munte, s-o pisat în apa și-o răcit apa. Atâta-i tăt‟, se arată în Metoria Ethnologică.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi