Prefectul Capitalei critică modul în care Distrigaz gestionează sesizările legate de miros de gaze: „Procedura este oarecum greșită”

0
Publicat:

Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, atrage atenția asupra procedurii prin care compania Distrigaz oprește gazele și pune sigiliu fără a face verificări suplimentare la sesizările privind mirosul de gaze. Oficialul consideră că întreg procesul necesită reevaluare și posibil modificarea legislației pentru prevenirea unor incidente similare. 

Prefectul Capitalei cere schimbarea legii după explozia din Rahova FOTO: Profimedia

Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, a declarat, joi, la Digi24, că procedura prin care angajații Distrigaz doar opresc gazele și aplică sigiliu, fără verificări suplimentare, este „oarecum greșită”. Aceasta se aplică și în cazul sesizărilor locatarilor de pe Calea Rahovei, unde s-a simțit un miros puternic de gaze. 

Procedura știți care este – mai întâi opresc gazele, apoi se sigilează, iar mai departe ar trebui să verifice firme autorizate. Îmi dau și eu seama că există o problemă în tot acest proces, care va trebui evaluată în perioada următoare să vedem ce se poate face ca să preîntâmpinăm astfel de situații. Nu i-am întrebat de ce nu au făcut verificările, știind că asta este procedura în momentul de față, dar este clar că procedura este oarecum greșită”, a explicat Nistor.

El a adăugat că „probabil” este necesară modificarea legislației. „Din punctul meu de vedere de nespecialist în acest domeniu, bănuiesc că da. Cu siguranță, trebuie analizat de către specialiști și văzut ce putem face mai bine pe viitor astfel încât să nu se întâmple. Am înțeles că lumea deja sesizează mult mai multe astfel de cazuri, probabil este și speriată și pe bună dreptate. Până acum, zilele acestea, toate au fost soluționate ok, multe dintre ele nici măcar nu s-au adeverit a fi gaze, dar e bine că lumea sună, autoritățile își fac treaba și verifică”, a explicat prefectul.

Controale și verificări în derulare

Prefectul a precizat că urmează să discute cu oficialii Distrigaz, după ce a solicitat controale la conductele de gaze. „Nu am vorbit încă cu oficialii Distrigaz, dar urmează să fac acest lucru. Momentan, focusul este pe zona respectivă, știu că Distrigaz a realizat și probe de presiune în branșamentele respective. Important este să se dea drumul la gaz și la blocurile din acea zonă și se lucrează în acest sens. Din cele 1.700 de persoane, vreo 10% nu au reviziile făcute. Deci urmează să se întâmple toate aceste lucruri”, a declarat Andrei Nistor.

Explozia: INSEMEX încă nu a emis raport

Prefectul a menționat că nu există încă un raport oficial al INSEMEX privind cauzele exploziei. „Am văzut și eu știrile ieri și am sunat la INSEMEX să mă interesez de acest raport. Mi-au confirmat că nu există acest raport, deci nu știu de unde a plecat această teorie. Este posibil ca aceste informații să nu fie adevărate în acest moment. Înțeleg că vizual au fost văzute niște crăpături în țeava respectivă. Este posibil, nu neg acest lucru, nu neg că asta ar putea fi cauza, dar momentan nu avem informații sigure. Ancheta continuă, iar anchetatorii abia au terminat ieri de preluat probele de la fața locului”, a explicat Nistor.

El a adăugat că reprezentanții INSEMEX nu pot oferi informații publice, fiind parte din anchetă:Un astfel de raport durează destul de mult, va fi foarte amănunțit și când va fi finalizat îl voi primi și voi încerca să-l fac public”.

Problemele blocurilor și verificările necesare

Prefectul este convins că există probleme la „destul de multe blocuri” și că acestea trebuie verificate. „Voi avea o discuție cu Distrigaz, o să le cer un raport să înțeleg, din punctul lor de vedere, care este starea astăzi și să vedem unde se impun aceste măsuri și de ce nu le-au luat dacă trebuiau luate. Nu vor fi lăsați ușor, evident, nu încerc să disculp pe cineva, dar nici să acuz pe cineva în același timp”, a precizat Nistor.

Detalii tehnice ale exploziei

Miercuri, chestorul de poliție Cristian Gheorghe, șeful Direcției de Investigații Criminale, a explicat că pe coloana de transport a gazelor din exteriorul blocului a fost găsită o fisură. „A fost ridicată acea bucată de țeavă, precum și cablul electric din proximitatea acesteia. Secțiunile au fost preluate de specialiștii de la INSEMEX și servesc, fără doar și poate, la concluziile expertizei. Lucrurile astea ne dau niște indicii, dar nu putem concluziona cu certitudine că aceasta este cauza 100%”, a spus Gheorghe.

El a explicat că expertizele vor stabili dinamica exploziei și traseul gazelor: „Dinamica exploziei înseamnă să stabilim traseul care a generat fluxul de gaze, unde s-au acumulat și ce a declanșat acumularea respectivă. În preziua exploziei, cei de la societatea de energie au avut un deranjament în zonă, dar nu putem afirma cu certitudine legătura directă”.

Referitor la cablurile de curent din apropierea conductei, Gheorghe a precizat: „Obligatoriu verificăm dacă s-au respectat toate procedurile și normativele pe care societățile trebuiau să le ia, atât cele de exploatare, cât și cele de instalare”.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!