Peste 500 de milioane de euro vor fi investite în zona Theodor Pallady

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bulevardul Theodor Pallady din Sectorul 3 va atrage investiții de peste 500 de milioane de euro în următorii doi ani. Întreprinzătorii vor veni, în special, din domeniul auto și din zona de retail, adică magazine de mare suprafață.

„Acolo, în 2-3 ani, se vor mai investi cel puţin 500 de milioane de euro. Vorbesc de investiţii care vor fi făcute în mod cert, în principal pe zona de retail, adică magazine de mare suprafaţă, dar se vor deschide şi reprezentanţe auto şi magazine de piese auto. Cred că vor apărea şi hoteluri”, a declaratarhitectul-șef al Sectorului 3, Ștefan Dumitrașcu, pentru Mediafax.

Un nou lanț francez de hipermaketuri

Magazinele Real, Metro și Decathlon din zona Theodor Pallady reprezintă investiții deja finalizate și însumează peste 200 de milioane de euro.
De asemenea, piața românească va beneficia, de anul viitor, de rețeaua franceză de hipermarketuri Leclerc, iar primul centru comercial va fi construit pe locul fostei fabrici de substanțe chimice, Chimopar, de pe Bulevardul Theodor Pallady. 

„În zonă sunt suprafeţe de teren disponibile care însumează peste 30 de hectare de teren, şi vorbim doar de loturi mari, cumulate prin achiziţie de proprietăţi. Politica de achiziţii de terenuri în zonă este foarte vivace. Sunt fonduri de investiţii şi firme foarte active în zona aceea. Este o zonă care din punct de vedere al utilităţilor urbane nu prea necesită mari investiţii. Este o zonă foarte atractivă şi datorită faptului că şi preţul terenului este mic faţă de nordul Capitalei. La suprafeţe mari se ajunge la sub 50 de euro metrul pătrat”, a mai spus Dumitraşcu.

Terenul pe care se afla uzina este de mare interes și pentru grupul grecesc Yioula Glassworks, proprietarul Stirom București, producător de ambalaje din sticlă, care intenționează să dezvolte un proiect pe acea suprafață.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”