La Muzeul Copiilor s-au deschis două noi expoziţii şi un escape room

0
Publicat:

Nicuşor Dan, primarul general al Bucureştiului, a postat pe pagina personală de facebook impresii de la Muzeul Copiilor, potrivit Agerpres. Alături de copii, el a apreciat cele două expoziţii, precum şi escape room care au fost deschise recent aici pentru cei mai mici dintre aventurieri.

Nicuşor Dan, împreună cu cei mic, la Muzeul Copiilor, foto facebook

El a scris, duminică, pe Facebook, că a vizitat împreună cu cei mici Muzeul Copiilor şi a precizat că „Misiuni în Safari - Muzeul Copiilor Express” reprezintă o expediţie prin cinci zone tematice. Potrivit primarului general al Capitalei, cu ajutorul unui mijloc de transport care se transformă în telecabină, tren şi submarin, copiii călătoresc prin munţi, păduri, junglă, savană şi deşert.

Nicuşor Dan a punctat că „Pe urmele marilor exploratori - Aventuri cu piraţi” constituie o altă călătorie, unde copiii păşesc pe o corabie şi navighează prin tainele mărilor şi oceanelor.

foto facebook

Edilul general al Capitalei a menţionat că prin intermediul escape room „Egiptul Antic”, copiii devin o echipă de arheologi juniori, care au la dispoziţie maximum 30 de minute pentru a găsi cheia care deschide uşa din piramida faraonului. Nicuşor Dan a spus că aventuri în camera tronului, descifrarea hieroglifelor, dar şi o serie de provocări îi vor purta pe micii exploratori într-o vânătoare de indicii în Egiptul Antic.

El a adăugat că mai multe informaţii despre rezervări pot fi accesate pe https://proedus.ro/muzeul-copiilor-2024/.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor