VIDEO Incediu puternic la sediul Poliţiei Rutiere Sfântu Gheorghe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre birouri a fost distrius complet. FOTOcovasnamedia.ro

Focul a izbucnit în această dimineaţă şi a distrus complet un birou. Primele cercetări arată că un scurt circuit a cauzat toate pagubele.

În momentul izbucnirii incendiului, poliţiştii erau pe teren. În sediu se afla un singur agent care a dat alarma. Unul dintre birorui a fost distrus în întregime cu tot cu aparatura din interior.

„Detaşamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială pentru evacuarea fumului şi a gazelor şi un echipaj SMURD, pentru localizarea şi lichidarea incendiului ce se manifesta într-o încăpere de la parterul sediului. 

În urma intervenţiei pompierilor militari, nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale, incendiul afectând un birou în care se afla aparatură informatică şi elemente de mobilier” , a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj, citat de covasnamedia.ro.

Sediul poliţiei era asigurat. Cercetările cu privire la cauza incendiului continuă. Agentul care a observat incendiul a spus că acesta a venit de la o priză supraîncărcată, aşadar aceasta este pista pe care merg poliţiştii, pompierii, dar şi procurorii criminalişti. 

Mai multe pentru tine:
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
De ce începe anul pentru ortodocși pe 1 septembrie: tradiții, superstiții și ritualuri ale începutului de an bisericesc. Ce să faci ca să ai noroc
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Turismul extern, în creștere accelerată. Suma uriașă cheltuită de români în străinătate vara aceasta
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei