Se reiau lucrările la Centrul de Agrement de 10 milioane de euro din Poiana Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce lucrările au fost abandonate de primul constructor, cea de a doua licitaţia a fost câştigată de o companie locală, Energoconstruct din Zărneşti (jud. Braşov). Oferta a fost de 25.9 milioane de lei fără TVA.

Lucrările la Centrul de Agrement din Poiana Braşov au fost sistate în primăvară după ce firma Valve din Brăila, care a câştigat licitaţia, a intrat în insolvenţă. Centrul de Agrement trebuia finalizat în luna decembrie, dar acum inaugurarea a fost amânată cu un an. Centrul de Distracţii din Poiana Braşov este una dintre cele mai mari investiţii din staţiune, în valoare de 10 milioane de euro. Până acum lucrările au fost realizate în proporţie de 30%. Centrul va fi amplasat la poalele pârtiei de schi Bradu, în spatele complexului Capra Neagră.

Centrul de agrement va dispune de un club de bowling cu o capacitate de 180 de persoane, cu opt piste profesionale, dar şi cu mese de biliard. În incintă va mai fi amenajată şi o sală de căţărare de 250 de metri pătraţi. Pereţii vor avea trei tipuri de dificultate, iar zece persoane vor putea să escaledeze simultan. Tot în interior va exista şi o sală de minigolf cu nouă module şi cu o capacitate de 50 de persoane. Proiectul cuprinde şi spaţii de distracţii destinate celor mici. Aceştia vor avea la dispoziţie două piste de minibowling, jocuri electrice-electronice, simulatoare, mese de minihokey, minifotbal, sau minibasket. De asemenea, va exista şi spaţiu destinat odihnei şi discuţilor, dotat cu fotolii, mese şi scaune pentru public.

Distracţie în aer liber

Pe aproape 13.000 de metri pătraţi vor fi amenajate piste de skateboard, biciclete şi pârtii de sănii şi bob. Vor exista şi zone verzi, dar şi un parc pentru copii. „Este unul dintre proiectele importante pentru Braşov, care vizează crearea de spaţii de agrement în Poiană. Dezvoltarea staţiunii este una dintre priorităţi, iar aceasta cuprinde toate aspectele, de la infrastructura pentru schi, crearea de locuri de parcare, până la acest centru“, a mai spus George Scripcaru.

Pe aceeaşi temă:

FOTO VIDEO S-a inaugurat pârtia de tubing şi săniuş din Poiana Braşov, o premieră în acest sezon

Cât ne va costa să schiem sezonul acesta în Poiana Braşov. Cu 2000 de lei puteţi închiria o pârtie

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat