Razii ale poliţiştilor pe arterele rutiere din judeţul Brăila. Zeci de şoferi au rămas fără permise şi certificatele de înmatriculare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii au intervenit la peste 240 de sesizări, iar în urma verificărilor din teren au aplicat peste 760 de sancţiuni contravenţionale persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare.

În perioada 1-7 iulie, poliţiştii brăileni au acţionat, pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Oamenii legii au organizat 35 de razii, intervenind la 247 de evenimente, dintre care 164 sesizate prin 112.

”În urma verificărilor, poliţiştii au aplicat pentru neregulile constatate 769 de  sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 282.000 de lei.Poliţiştii rutieri au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave, fiind reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 39 de permise de conducere auto”, a declarat subinspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

De asemenea, pentru neregulile constatate la autovehicule, poliţiştii au retras 28 certificate de înmatriculare.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi