FOTO Mii de credincioşi au stat la coadă ore în şir, convinşi de puterea tămăduitoare a apei care izvorăşte sub Biserica Greacă din Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Florentin Coman

Mii de credincioşi au venit şi anul acesta la Biserica Greacă din Brăila, de Izvorul Tămăduirii, pentru a lua apă din izvorul care se găseşte la 12 metri adâncime sub acest lăcaş de cult construit în secolul XIX şi care şi-a căpătat, în timp, renumele că ar avea apă cu puteri miraculoase.

În urmă cu câţiva ani, veneau la Izvorul Tămăduirii credincioşi din mai multe zone ale ţării, inclusiv din Ardeal sau Banat. De la o vreme, însă, după ce mai multe mănăstiri şi biserici din ţară au descoperit că şi ele au în apropiere câte un izvor cu apă miraculoasă, numărul celor care ajung la Brăila a mai scăzut.

Anul acesta, la coadă s-au aşezat doar brăileni şi gălăţeni care au credinţa că apa sfinţită de aici face adevărate minuni pentru sănătate. Spre deosebire de alte pelerinaje, cel de la Brăila se desfăşoară sub semnul liniştii, deorece Jandarmeria se implică activ în menţinerea ordinii.

Pelerinii au aşteptat cu răbdare ore întregi, la cozi ce s-au întins pe zeci de metri, pentru a intra la izvorul subteran, ca să ia apă sfinţită. Cei care sunt dispuşi să stea la coadă ore în şir pentru a ajunge la subsolul bisericii, unde se află mai multe budane alimentate cu apă din izvor, de la care credincioşii îşi pot umple sticlele, se declară convinşi că această agheazmă sfinţită de preoţi chiar are puteri tămăduitoare.

„Am venit pentru nepoţica mea care e în cărucior, pentru ea, să îi dea Dumnezeu sănătate şi să se facă bine. De câte ori am venit să iau apă Dumnezeu m-a ajutat să o fac bine, că era mai rău de cât este acum, credinţa în Dumnezeu ne-a ajutat, şi-a revenit copila nu mai face crize pe sistem nervos”, ne-a declarat Maria, o brăileancă în vârstă de 63 de ani.

„Am venit astăzi aici pentru mântuire, pentru iertarea păcatelor, îl iubim pe Hristos Mântuitorul. Stau de la primele ore ale dimineţii, vin de mulţi ani aici. Minunile sunt adevărate, s-au întâmplat multe, acum vreo patru ani o doamnă şi-a revenit cu vederea, în alt an am văzut cu ochii mei un bătrân care nu putea merge cum s-a ridicat şi a plecat, de asta mă face să vin mereu, nici eu nu credeam până atunci”, ne-a declarat şi Catinca, o femeie în vârstă de 50 de ani.

Sfânta Liturgie a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Înalt Prea Sfinţitul Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Dimineaţă, în jurul orei 9.00, arhiepiscopul a coborât la izvor şi a binecuvântat agheasma, apoi a intrat în biserică, pentru oficierea slujbei.

Biserica Greacă, monument istoric de referinţă

Ridicată în perioada 1863 – 1872, Biserica „Buna Vestire”, zisă Greacă, monument istoric ce îmbină stilul bizantin cu cel gotic renascentist, reprezintă un adevărat punct de reper pentru centrul istoric al municipiului Brăila. Pictura a fost realizată de Gheorghe Tătărăscu, C. Liochis şi zugravul Belizarie, iar uriaşele candelabre sunt confecţionate din cristal de Boemia.

Catapeteasma, lucrată în foiţă de aur, este opera unor artişti aduşi de la Constantinopol, iar zidăria a fost realizată de meşteri italieni. Din păcate, în ultimii ani zidurile exterioare şi acoperişul bisericii au început să se degradeze, iar lucrări de reparaţii întârzie, pe fondul unei dispute între Episcopia Ortodoxă a Dunării de Jos şi Comunitatea Elenă din Brăila, care îşi revendică dreptul de proprietate asupra lăcaşului de cult.

Citiţi şi

Mai multe pentru tine:
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare