Brăila: Doi mopedişti au fost accidentaţi în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre ei, ajuns în stare gravă la spital, nu purta casă de protecţie şi nu absolvise cursul de legislaţie rutieră.

Tot mai mulţi mopedişti sunt implicaţi în accidente de circulaţie mai mult sau mai puţin grave.

Vinerea trecută, la ora 17.00, un bărbat de 34 de ani, din oraşul Însurăţei, conducea mopedul pe DE 584, din direcţia Slobozia- Brăila, când a acroşat un motostivuitor condus de un localnic, care pătrunsese pe carosabil cu intenţia de a-l traversa.

În urma accidentului, mopedistul a fost grav rănit, el fiind transportat şi internat în spital pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii au stabilit că bărbatul nu purta cască de protecţie şi nu absolvise cursul de legislaţie. Ei au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Sâmbătă dimineaţă, la ora 5.40, un brăilean de 59 de ani conducea autoturismul pe B-dul Dorobanţilor. La intersecţia cu strada 1 Decembrie 1918, a virat spre stânga, fără a acorda prioritate de trecere mopedului condus de un bărbat de 55 de ani, care rula din sensul opus.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a mopedistului, care a fost transportat şi internat la Spitalul Județean de Urgență.

Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi