Ce oase au pierdut oamenii de-a lungul evoluţiei. Concluziile surprinzătoare ale antropologilor
0De-a lungul timpului oamenii s-au schimbat. Nu doar comportamental şi din punct de vedere al cunoştiinţelor acumulate, dar şi din punct de vedere fizic. Există studii care arată că am pierdut cel puţin trei oase, iar structura scheletului nostru a devenit diferită şi mai fragilă decât a strămoşilor noştrii.
Oamenii de astăzi sunt, pentru oamenii de ştiinţă, rezultatul unui proces complex evolutiv care a început acum câteva câteva milioane de ani. De-a lungul timpului, omul s-a distanţat decisiv faţă de strămoşii săi. Şi nu numai faţă de cei îndepărtaţi, adică marile primate, ci chiar faţă de primii homo sapiens, adică de primii oameni moderni.
Progresul tehnologic, sedentarismul, schimbarea, în general, a stilului de viaţă faţă de primii oameni moderni, a produs modificări ireversibile. De exemplu, puţini ştiu că strămoşii noştrii au avut coadă sau o structură osoasă mult mai solidă care-i păzea de accidentări sau anumite boli.
Oamenii au de fapt coadă
În secolul al XIX-lea, reputatul cercetător şi părinte ale teoriei evoluţionismului, britanicul Charles Darwin făcea o descoperire care a şocat opinia publică în Anglia Victoriană.
Mai precis acesta susţinea că omul a avut coadă. Sau mai precis primii săi strămoşi. Lucru dovedit uşor de savantul britanic prin studiul anatomic al coloanei vertebrale a omului modern. Este vorba despre cele 4-5 vertebre, de la capătul şirei spinării care formează coccisul. Dacă teoria lui Darwin a fost contestată sau pur şi simplu luată doar ca o simplă ipoteză, în ultimele decenii oamenii de ştiinţă au descoperit că acesta are dreptate: strămoşii omului au avut coadă.
Bo Xia, un absolvent al NYU Grossman School of Medicine, a iniţiat un studiu alături de alţi specialişti, după ce s-a accident în zona coccisului.
A plecat de la studiile privind evoluţia embrionară a omului, acolo unde coada este foarte vizibilă. În plus, au fost efectuate zeci de studii genetice pe maimuţe cu coadă şi primate, fără coadă, pentru a observa mutaţia care a dus la pierderea cozii, la oameni. S-a ajuns la concluzia că strămoşii oamenilor aveau coadă, până acum 25 de milioane de ani în urmă. După aceea coada aproape a dispărut, rămânând doar coccisul. Se presupune că muşchii cozii, s-au strâns în jurul bazinului, tocmai pentru a oferi un suport suplimentar pentru mersul biped.
Cu alte cuvinte hominizii au pierdut avantajul echilibrului şi a deplasării foarte rapide în copaci, dar au câştigat mersul eficient la sol şi tenacitate de a-şi face unelte.
Fabella, osul aparent dispărut
Un alt os despre care oamenii de ştiinţă credeau că a dispărut în procesul evolutiv se numeşte fabella. Este de fapt un os de mici dimensiuni situat în zona genunchiului. Mai precis, creşte în zona tendonului unui muşchi, la fel ca rotula, de exemplu. Este o structură anatomică misterioasă. Sunt specialişti care spun că nu folosea la nimic, alţii, în schimb bănuie că reducea frecarea între tendoane, dirija forţa muşchilor sau creştea forţa mecanică a muşchilor. Pe scurt, îi ajuta pe humanoizi să fie mai eficienţi, mai ales la vânătoare.
Acest os, odată cu sedentarizarea oamenilor, a dispărut din construcţia noastră anatomică, Specialiştii au observat, fără să ştie exact de ce, că fabella, osul misterios, a revenit în structura anatomică a oamenilor. Pe baza studiilor efectuate pe numeroase schelete s-a remarcat că există tot mai mulţi indivizi care posedă acest os.
Baculum şi secretul sexului prelungit
Un alt os pe care omul l-a pierdut de-a lungul evoluţiei s-a numit baculum. Şi era un os care se găsea în penis. Dacă la omul modern, penisul este un organ din formaţiuni musculare, acum aproximativ 2 milioane de ani în urmă, hominizii aveau, în plus, un os penian care îi ajuta să aibă o copulaţie mai îndelungată şi să-şi crească şansele de a-şi transmite genele.
Studiile privind existenţa acestui os la hominizi au fost întreprinse, printre altele, de Kit Opie şi Matilda Bridle de la University College din Londra. Rezultatele arată că acest os a apărut la primate acum 50 de milioane de ani şi a fost prezent la humanoizii Australophitecus, Homo Habilis şi Homo Ergaster.
Omul modern are oase mai fragile
Studiile actuale făcute, comparativ, pe scelete ale modului modern dar şi ale oamenilor primitivi, inclusiv pe cele ale primilor homo sapiens, arată că scheletul uman a suferit modificări. Mai precis, structura osoasă este mult mai fragilă şi expusă unor boli degenerative, la omul modern. Două lucrări publicate în ”Proceedings of the National Academy of Sciences”, arată că la hominizii primitivi, inclusiv Omul de Neaderthal şi chiar primii oameni moderni aveau oasele mult mai rezistente, cu o structură mult mai densă. Inclusiv în zonele de îmbinare a şoldurilor şi umerilor. Această caracteristică îi făcea pe strămoşii noştrii mult mai rezistenţi la fracturi şi la apariţia osteoporozei.
Acest fapt este explicat de specialişti prin faptul că omul modern în perioada sa de vânător şi-a păstrat această structură solidă a oaselor, tocmai fiindcă îşi folosea intens fizicul pentru a procura hrana. Mai ales prin vânătoare şi marile migraţii pe urmele turmelor de ierbivore.
Odată cu sedentarizarea oamenilor, oasele au început să le devină tot mai uşoare, mai puţin spongioase, mai puţin dense. Oasele omului actual, din această cauză sunt mult mai expuse la fracturi şi osteoporoză, mai ales odată cu trecerea anilor.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Dovezile care arată o practică cutremurătoare a strămoşilor noştrii. De ce se mâncau între ei