Scandal la o grădiniță din Bacău. Educatoare: ”Dar ce crezi, că ești acasă să te pupe mama în fund?”

0
Publicat:

O educatoare de la Grădinița nr. 17, care aparține de Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” Bacău, o acuză pe educatoarea copilului său de comportament inadecvat.

FOTO Arhivă

Părintele unui preșcolar de la Grădinița nr. 17 o acuză pe educatoarea copilului său de comportament inadecvat. Ca să-și susțină afirmațiile, acesta a prezentat și o înregistrare audio.

 „Dar ce faci cu mine? Teatru, ca și cu mama? Ce obraznic poți să fii, mă, și neascultător. Nu am văzut așa ceva! Nu ai văzut așa copil obraznic, nu am văzut!”, spunea educatoarea.

 „Dar ce crezi, că ești acasă să te pupe mama în fund? Nu te mai mișca. Mă, iar ai început? Mă doare capul, nu mai pot până plec acasă!", a continuat aceasta.

Și alți părinți au devenit suspicioși când fetițele și băieții lor le-au spus că nu mai vor să meargă la grădiniță.

„Dimineaţa, când doream să o trezim să meargă la grădiniță, mereu refuza. Plângea că nu vrea să meargă la grădiniţă. Câteodată o mai întrebam de ce nu vrea. Era foarte supărată, a mai plâns”, a declarat un alt părinte, potrivit stirileprotv.ro.

Situaţia este cercetată şi de Inspectoratul Școlar Bacău.

În data de 01.04.2024, la Școala Gimnazială ,,Alexandru cel Bun” Bacău s-a prezentat părintele unui preșcolar care a semnalat verbal doamnei director al unității de învățământ comportamentul inadecvat al unei educatoare, de la grupa copilului său, care a țipat la acesta, prezentându-i și o înregistrare audio în acest sens.

În dimineața zilei de 03.04.2024, un grup de părinți a făcut o sesizare scrisă având ca obiect comportamentul aceleiași educatoare, depusă atât la unitatea de învățământ, cât și la Inspectoratul Școlar Județean Bacău. Unitatea de învățământ și Inspectoratul Școlar Județean Bacău au început anchetarea circumstanțelor semnalate de părinți, în scopul clarificării situației invocate. Ambele instituții sunt preocupate de securitatea și starea de bine a preșcolarilor, respingând astfel de comportamente deviante ale cadrelor didactice”, a precizat Inspector școlar general, prof. Egarmin Ana-Maria.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort