Un bebeluş a ajuns la spital după ce ar fi fost aruncat pe podea de către tatăl lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bebeluş de doar cinci luni, din localitatea arădeană Vinga a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean Arad după ce ar fi fost aruncat de podea chiar de tatăl său, care era beat.

Bărbatul spune însă că în cadrul unui conflict cu soţia sa, a scăpat bebeluşul. Potrivit poliţiştilor, mama şi bunica bebeluşului de cinci luni susţin că bărbatul a venit acasă beat şi l-a luat pe copil din cărucior, iar ele au vrut să ia copilul de la el, moment în care bărbatul ar fi trântit cu bebeluşul de colţul mesei şi apoi acesta a căzut de podea.

Bărbatul susţine însă că în cadrul îmbrâncelilor cele două femei, a scăpat copilul. Bebeluşul de cinci luni a fost internat pe secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean Arad, unde i s-au facut o serie de investigaţii.

„Bebeluşul a fost adus la spital, iar din spusele mamei ar fi fost scăpat sau aruncat din braţe de către tatăl lui. Tot conform celor declarate de mamă, tatăl celui mic era în stare de ebrietate. Copilul a fost investigat şi nu are traumatisme sau echimoze”, afirmă Adrian Wiener, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Arad. Mama micuţului le-a spus politiştilor că bărbatul a aruncat pur şi simplu copilul pe jos, după o ceartă pornită de la băutură. 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au fost sesizaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor faţă de minora C.G.A.

„Din probatoriul administrat până la acest moment procesual a rezultat următoarea stare de fapt: în seara zilei de 10 noiembrie 2013, pe fondul consumului de alcool, în timpul unei altercaţii avute cu soacra sa şi respectiv cu concubina sa, învinuitul Covaciu Gabriel Remus, care o ţinea în braţe pe minora de numai cinci luni C.G.A, a creat cadrul propice vătămării minorei care în urma contactului cu solul a fost spitalizată la Secţia Pediatrie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Arad. În cauză se efectuează, în continuare, acte premergătoare începerii urmăririi penale şi, totodată, o comisie de specialitate şi un medic legist urmează a se pronunţa cu privire ala natura şi mecanismul producerii eventualelor traume victimei minore”, se arată într-un comunicat de presă remis de către Parchetul de lângă Tribunalul Arad.

Vă mai recomandăm: Un copil bătut cu pumnii de mama lui s-a refugiat la vecini şi a sunat la 112

Mamă denaturată în comuna gălăţeană Cuza-Vodă. Şi-a bătut copilul de doar cinci luni până l-a învineţit

Mai multe pentru tine:
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie