Lucrările de reabilitare a drumului judeţean care face legătura între localităţile Variaşu Mic şi Iratoşu au fost finalizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile au participat la inaugurarea drumului

Lucrările de reabilitare a drumului judeţean care are face legătura între localităţile Variaşu Mic şi Iratoşu au fost inaugurate azi.

Valoarea totală a lucrărilor a fost de 2.026.080 lei, acestea fiind   finanţate prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007 – 2013 în cadrul unui parteneriat cu Compania Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Ungaria.

Beneficiarii acestui proiect sunt în special locuitorii din localităţile Variaşu Mic şi Iratoşu dar şi agenţii economici din zonă precum şi participanţii la traficul de tranzit între România şi Ungaria. 

Conexiunea rutieră a fost în atenţia autorităţilor locale în perspectiva deschiderii punctului de frontieră între cele două localităţi.

„Ne bucurăm că din bani europeni reuşim să modernizăm drumurile de frontieră, drumuri care după intrarea României în Spaţiul Schengen vor fi extrem de folosite. De asemenea, cetăţenii comunei Iratoşu vor putea să aibă o legătură corectă atât cu municipiul Arad cât şi cu Ungaria”, a declarat Nicolae Ioţcu. preşedintele Consiliului Judeţean Arad. Tronsonul reabilitat are o lungime de 3,64 km. 

„Cetăţenii comunei sunt foarte mulţumiţi de reabilitarea drumului.  Considerăm că este un  pas înainte în infrastructura localităţii având în vedere starea de degradare în care se găsea”, a punctat Atilla  Papp, primarul comunei Iratoşu.

Vă mai recomandăm: GALERIE FOTO: S-a inaugurat drumul ce leagă Valea Mureşului cu Valea Crişurilor

Arad: Drumul vinului a fost promovat în Portugalia

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG