Fabrica de împletituri din Pecica, emblema breslei apuse. Materia primă provenea din pădurile din jur

Meșteșugăritul, din Evul Mediu până astăzi, constituie o ramură importantă în istoria orașului arădean Pecica. Pe vremuri, la Pecica exista o fabrica de împletituri cu sute de angajați.

Acolo munceau peste 500 de pecicani, care produceau tot felul de coșuri, coșulețe decorative sau nu, leagăne pentru bebeluși și alte obiecte din nuiele.

Toate aceste îndeletniciri ale pecicanilor sunt scoase în evidență de către Dacian Don și Camelia Chifor, care au luat la pas orașul Pecica pentru a afla povești interesante și a căuta clădiri cu importanță istorică.

Astfel, aflăm că procesul de formare a breslelor sătești se maturizează, însă, abia la sfârșitul secolului al 18-lea. Ordinul Imperial din 1761, întărit în anul 1805, respectiv în 1813, a dispus ca orice corporație meșteșugărească, de la sate și comune, să recurgă la cerere pentru obținerea privilegiului.

Pecica avea 37 de bresle

La Pecica, meseriașii dintr-o singură meserie își formează bresle separate, stratificate în meșteri, calfe și ucenici, astfel că, încă din 1888, aici existau nu mai puțin de 37 de bresle.

În urma reorganizării datorate instaurării regimului de după 1947, meseriașii și breslele capătă un alt curs.

În anul 1950 se înființează Cooperativa Meșteșugărească 9 Mai, asociația a 50 de pantofari din Pecica ce, în scurt timp, ajunge la o sută de membri. Tot în 1950 se înființează Cooperativa Meșteșugărească Mureșul, cu ceilalți meseriași din Pecica și cu alte sute de membri.

În anul 1958, cele două cooperative meșteșugărești se contopesc sub numele de Cooperativa Meșteșugărească Înfrățirea Pecica, existentă și astăzi. Din aceasta a făcut parte și Fabrica de Împletituri, care a funcționat până la Revoluție.

Clădirea avea, inițial, un singur nivel, dar între anii 1960-1965 ea a cunoscut un amplu proces de reconstrucție și modernizare și a fost dezvoltată pe două nivele.

„Acolo munceau peste 500 de pecicani, care produceau tot felul de coșuri, coșulețe decorative sau nu, leagăne pentru bebeluși și alte obiecte din nuiele. Materia primă provenea tot din pădurile Pecicăi, ea fiind recoltată și prelucrată tot de către pecicani. Marea majoritate a producției finite mergea la export, cele mai multe dintre contracte fiind cu Germania.  De menționat este faptul că cea mai mare parte dintre angajați erau femei, pentru care, se știe, aflarea unui loc de muncă stabil și pe plan local era mai dificilă. După anul 1989, toată societatea românească s-a transformat și astfel, Fabrica de Împletituri s-a închis, clădirea rămânând, cu intermitențe, o grămadă de ani, părăsită”, afirmă Dacian Don.

El specifică faptul că, în momentul de față, acolo își are sediul un mare magazin de mobilă din Italia, astfel că veche făbricuță pecicană continuă să facă parte din peisajul urban actual.

Primarul orașului Pecica, Petru Antal, promovează și el pe pagina lui de Facebook toate informațiile care au legătură cu istoria localității.