Arădenii au încins hora unirii în faţa Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arădenii au încins „Hora Unirii”

Peste 3.000 de arădeni şi-au făcut simţită prezenţa aseară în faţa Primăriei Arad. Cu mic cu mare, oamenii au petrecut câteva ore bune în faţa scenei amplasată pe platoul Administrativ, într-o atmosferă de sărbătoare alături de solişti îndrăgiţi ai cântecului popular românesc.

Spectacolul extraordinar susţinut aseară, de orchestra naţională „Lăutarii” din Chişinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros, i-a scos pe arădeni din case. Pe scenă au urcat soliștii Mirela Mănescu, Cristian Pomohaci şi Mariana Deac, care au interpretat melodii populare din Ardeal, dar şi cântece patriotice. Totodată, solistul Marius Ciprian Pop, care a fost și prezentator al spectacolului, a susţinut un scurt recital, dedicând o parte dintre cântecele interpretate atât primarului Gheorghe Falcă, cât şi soţiei acestuia, Ela.

Pe scenă a urcat și Sava Negrean Brudaşcu, solista fiind înfășurată cu tricolorul. Sava Negrean Brudaşcu a cântat aproximativ jumătate de oră, iar la finalul recitalului a interpretat melodia „Hai să-ntindem hora mare”, care i-a făcut pe mulţi dintre arădeni să lăcrimeze.

Seara a fost încheiată pe orchestra „Lăutarii” din Chişinău, pe acordurile cântecului patriotic „Hora Unirii”, moment în care arădenii l-au invitat la joc pe Gheorghe Falcă.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”