Beatris Cişmelaru, cel mai iubit pediatru din Alexandria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Doctorul ocupă locul IV în topul medicilor cu care alexăndrenii se mândresc. Beatris Cişmelaru a crescut practic în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria, acolo unde s-a întors să profeseze, pentru că mama sa a fost asistentă la Secţia de Pediatrie.

 Şi-a dorit dintotdeauna să se facă medic. Deşi i s-a propus să rămână în capitală, la Spitalul „Maria Curie”, acolo unde de altfel a făcut şi rezidenţiatul, pediatra s-a întors în oraşul său natal. Beatris spune că alegerea specializării a fost „o chestiune de moment”, dar după ce a salvat sute de copiii spune că nu ar putea face altceva. Medicul se caracterizează ca o fire sensibilă, care iubeşte foarte mult copiii, iar pentru pentru pacienţii de la Secţia de Pediatrie este „zâna cea bună”. Alexăndrenii care au votat-o pe site-ul alexandria.adevarul.ro o apreciază şi au numai cuvinte de laudă pentru Beatris.