Video Românul Aurel Truță, reales pentru al treilea mandat primar în Spania. A plecat acolo ca muncitor în construcții VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românul Aurel Truță, originar din Alba Iulia, a câștigat al treilea mandat de primar în Spania. Acesta administrează de 8 ani micuța localitate Páramo de Boedo, din nordul țării.

Primarul Aurel Truță și ambasadorul George Bologan FOTO Ambasada României în Spania

Aurel Truţă are 47 de ani şi a ajuns în Páramo de Boedo ca să efectueze nişte lucrări de construcţii. I-a plăcut atât de mult satul încât a cumpărat o casă şi s-a stabilit acolo. Între timp, a renovat primăria şi a amenajat un cabinet medical pentru localnici. A fost ales primar, pentru al treilea mandat, la alegerile locale ce au avut loc duminică, 28 mai 2023. A plecat din România în urmă cu 24 de ani, iar de 16 ani este stabilit cu familia în Páramo de Boedo.

„Îi felicit pe românii care s-au implicat în alegerile locale din Spania indiferent de culoarea politică, un act de normalitate. De asemenea, îi urez succes domnului Aurel Truță reales primar în localitatea Páramo de Boedo, un exemplu de curaj și de integrare în societatea gazdă”, a scris pe Twitter, ambasadorul României în Spania, George Bologan.

„Este foarte plăcut să vezi că oamenii te iubesc”, spunea Aurel Truţă, într-un interviu acordat anul trecut, despre locuitorii comunităţii pe care o administrează, aceasta fiind de altfel singura răsplată pe care o poate primi ca primar într-un oraş mic, deoarece în Spania edilii comunităţilor mici nu primesc salarii sau remuneraţii.

FOTO Ambasada României în Spania

Printre realizările sale se evidenţiază modernizarea sistemului de canalizare în localitatea aparţinătoare Zorita del Páramo, care „avea ţevi foarte vechi”; lucrările de reabilitare a bisericii din sat; amenajarea drumului dintre Páramo de Boedo şi Villaneceriel; curăţarea cursului râului Boedo, care aştepta o toaletare de mai bine de 30 de ani.

Dar cel mai mândru se declară de faptul că localitatea pe care o conduce a crescut şi că s-au născut din nou copii acolo, după mulți ani, inclusiv fiica sa.

Anul trecut, Aurel Truță a fost premiat de Ambasada României în Spania „în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru implicarea activă în dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor româno-spaniole şi a dezvoltării sentimentului de cetăţenie europeană”

„Aurel Truţă nu este dintre cei care se pun în tribune să cârcotească, este cel care a avut temeritatea să coboare în teren, să dovedească cu pasiune că atunci când ai un sistem de valori poţi să reuşeşti calificarea. Normalitatea în Uniunea Europeană se defineşte şi prin acest exemplu, de a avea sentimentul de cetăţeni europeni în orice stat membru ne-am afla şi de a nu ne uita originile şi obligaţia morală de a ne face respectaţi prin noi înşine”, a afirmat ambasadatorul George Bologan, la ceremonia de înmânare a distincției. 

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor