Proiectil din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, descoperit la Vinerea în zona unui fost mare depozit de armament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proiectul cu calibrul de 88 mm, rămas cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit miercuri, 20 noiembrie, la Vinerea, în Alba, în zona unde în urmă cu peste 70 de ani a existat un mare depozit de armament.

Echipa Pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba ia intervenit miercuri pentru asanarea unui teren de la Vinerea, Cugir, de un obiect de muniţie rămas neexplodat. Pompierii au primit un apel de acolo în legătură cu descoperirea unui proiectil.

În urma efectuării recunoaşterii, echipajul pirotehnic ISU Alba a identificat un proiectil de calibru 85 mm din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Acesta va fi ridicat, transportat si depozitat în vederea distrugerii ulterioare, au transmis reprezentanţii ISU Alba.

În această zonă sunt scoase la suprafaţă, periodic, diferite proiectile şi alte obiecte de muniţie. Cea mai mare descoperire de acest gen s-a înregistrat în 2001. Atunci au fost găsite aproximativ 600 de proiectile de artilerie şi o bombă într-un loc în care a existat, până în 1946, un depozit de armament, care a fost distrus în urma unei explozii. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată