Poliţişti daţi pe mâna procurorilor după ce au primit sporuri la salariu pe baza unor diplome nelegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa foto: Poliţia Română

Patru poliţişti din IPj Alba au încasat în mod ilegal venituri suplimentare pe baza unor diplome emise de către universităţi nerecunoscute de către Ministerul Educaţiei.

În 2021 au fost sancţionaţi şapte poliţişti din cadrul IPJ Alba pentru faptul că nu au respectat prevederile legale prevăzute de legea de funcţionare a poliţiei naţionale şi a deontologiei de poliţist. Acestora li s-au aplicat sancţiuni ca mustrări scrise sau de diminuare a salariului.

De asemenea, în urma unor verificări dispuse la nivelul întregului efectiv al IPJ Alba, au fost depistaţi patru poliţişti care încasau în mod ilegal venituri suplimentare pe baza unor diplome emise de către universităţi nerecunoscute de către Ministerul Educaţiei.

”Au beneficiat de nişte avantaje materiale. Li s-au imputat sumele de bani pe care le-au primit şi li s-a oprit acordarea acelor avantaje materiale. IPJ Alba, prin Biroul de control intern, a sesizat Parchetul”, a explicat comisar şef Florin Dogaru.

Situaţia a fost descoperită după ce un fost poliţist, devenit subprefect şi apoi consilier judeţean din partea USR Alba, a fost implicat într-un scandal privind studiile superioare. Este vorba despre Viorel Raşcovici, care a fost nevoit să demisioneze din funcţia de subprefect al judeţului Alba după ce scandalul privind diploma de licenţă obţinută la o universitate ”fantomă” a devenit public.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Alba, este vorba despre doi poliţişti care ocupă o funcţie de şef de post, unul de ajutor şef de post, iar unul îşi desfăşoară activitatea, în prezent, în cadrul altei unităţi din cadrul MAI.

Trei dintre ei au beneficiat de spor între anii 2009 şi 2021, iar unul în perioada 2017 – 2019, dată de la care nu mai activează la IPJ Alba. Prejudiciul total cauzat de cei patru a fost stabilit la 15.381 lei. Suma pare infimă în condiţiile în care sporul pentru studii superioare în sistem este de 25% lunar.

Fostul polişist Viorel Raşcovici, fost şef de post în comuna Cergău, a beneficiat de spor ilegal în perioada 2005 - 2016, când a ieşit la pensie. În cazul acestuia nu a fost făcută publică suma cu care ar fi prejudiciat bugetul instituţiei. După controlul intern, oferirea sporurilor a fost sistată şi IPJ Alba a demarat procedurile pentru recuperarea banilor acordaţi pe nedrept.

Se schimbă ”garda” în poliţie

Media de vârstă a angajaţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba este de 35-36 de ani, cu o vechime medie în activitate de 13 ani. O situaţie mai deosebită se înregistrează în cadrul poliţiştilor de la Ordine şi Siguranţă Publică, unde experienţa medie a acestora este foarte scăzută, de doar 2-3 ani.

"Din totalul posturilor prevăzute la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, anul 2021 s-a finalizat cu posturi ocupate în proporţie de 81,9%", a declarat şeful IPJ Alba, comisar şef Florin Dogaru.

Potrivit acestuia, anul trecut au plecat din sistem, prin pensionare, 41 de poliţişti şi doi angajaţi din rândul personalului contractual. În schimb, a adăugat şeful IPJ Alba, au fost angajaţi absolvenţi, de Academie sau ai şcolii de agenţi, precum şi din încadrări directe, reuşindu-se astfel să se acopere acest deficit de 43 de lucrători care au plecat din sistem.

"Marea majoritate a deficitului se regăseşte în segmentul de Ordine şi Siguranţă Publică", a punctat comisarul şef Florin Dogaru. El a precizat că media de experienţă a celor de la Ordine şi Siguranţă Publică este "foarte mică, de 2, 3 ani". Dogaru a explicat că este un flux continuu în cadrul acestor forţe de ordine şi siguranţă publică. "La nivel de inspectorat, media de vârstă e de 35-36 de ani. Undeva la 13 ani de activitate în sistem", a precizat şeful IPJ Alba.

Vă mai recomandăm:

 

Primarul din Roşia Montană, trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Acuzaţia pe care o aduc procurorii

 

Cât îi era de frică lui Ceauşescu de Herta Muller. Acţiunile disperate ale securităţii pentru a împiedica o dezbatere despre România, în 1989, în Berlinul de Vest

     

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul