Incendiu uriaş la Alba Iulia cu pagube de sute de mii de lei. Un depozit de aparate electrocasnice a fost distrus FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hala a ars în întregime. Foto: ISU Alba

Un incendiu de proporţii a izbucnit în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 3:00, la o hală din Alba Iulia, situată pe strada Gării din Alba Iulia.

Este vorba despre o hală în care îşi avea sediul o firmă de curierat, un service auto, iar în cea mai mare parte a spaţiului funcţiona un depozit de electrocasnice.

Pompierii din Alba Iulia au intervenit de urgenţă pentru localizarea şi stingerea incendiului. La faţa locului au fost trimise 7 maşini de intervenţie, printre care şi o ambulanţă.

Amploarea incendiului a alertat autorităţile: în zonă s-a deplasat şi şeful ISU Alba, Ovidiu Costea dar şi prefectul de Alba, Nicolae Albu. Cei doi au coordonat intervenţia.

”Incendiul se manifestă generalizat pe aproximativ 500 de metri pătraţi la întreg depozitul. În interior sunt depozitate aparate electrocasnice, anvelope şi un service auto. Misiunea este în dinamică”, au transmis reprezentanţii ISU Alba, în timpul intervenţiei de azi noapte.

Potrivit acestora, au ars aproximativ 500 de metri pătraţi dintr-o hală de depozitare în interiorul căreia se aflau 3 compartimente.

În primul compartiment, cel mai mare, în suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi, erau depozitate frigidere şi aparatură electrocasnică.

În cel de-al doilea, pe aproximativ 150 de metri pătraţi, funcţiona o firma de curierat, iar în al treilea compartiment funcţiona un service auto. Incendiul s-a soldat doar cu pagube materiale importante, fără victime umane.

Vă mai recomandăm şi:

 

Culmea tupeului: nemulţumirile unui interlop închis - lipsa termopanelor sau calitatea mâncării

 

Cum au filat poliţiştii doi pensionari care au pus 100 de lei în dosarele de la Casa de Pensii

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?