Echipament unic pentru echipele de salvatori montani, la Salvamont Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipamentul ce a intrat în dotarea salvamontiştilor. Foto: Salvamont Alba

Un echipament unic în dotarea salvamontiştilor din România a fost achiziţionat, cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba, de Serviciul Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Alba.

Potrivit Salvamont Alba este vorba de o targă cu roată, de vară, dedicată acestui segment de activitate, diferită de cele aflate în dotare în prezent.

Echipamentul a fost achiziţionat în intenţia de a demara procedura de acreditare a capacităţii de intervenţie şi, totodată, de a eficientiza şi de a acţiona cât mai operativ în intervenţiile care presupun transportarea victimelor în teren accidentat.

„Are o roată mai mare şi foarte uşoară, pe suport din titan, este confecţionată dintr-un oţel inoxidabil, uşor şi rezistent la şocuri, frână pe disc, sistem de ajustare pe verticală a mânerelor în funcţie de panta abordată şi de natura terenului accidentat. Imediat ce se vor încheia patrulările şi serviciul de permanenţă în zonele pârtiilor de schi, salvatorii montani vor începe antrenamentele pentru folosirea noului echipament care se pare că este unic în dotarea echipelor salvamont din România”, au transmis reprezentanţii salvamontiştilor.

Potrivit sursei citate, achiziţia s-a impus şi datorită creşterii afluenţei turiştilor în zona montană a judeţului Alba şi, implicit, a numărului de accidentări. Totodată, s-a avut în vedere şi perspectiva dezvoltării potenţialului şi arealului turistic, odată cu introducerea „Transalpinei de Apuseni” în circuitul turistic.

Finanţarea a fost asigurată de Consiliul Judeţean Alba. Se are în vedere şi achiziţionarea unei autoutilitare pentru intervenţie în zona montană, cu posibilitate de a introduce în aceasta şi de a transporta pe targă persoane accidentate sau bolnave, deci pentru a fi folosită ca ambulanţă 4×4.

Începând cu primăvara aceasta, în condiţii de relaxare a restricţiilor, Serviciul Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Alba va demara o acţiune de recrutare de tineri candidaţi pentru a deveni salvatori montani voluntari. Aceştia trebuie să aibă calităţi fizice şi deprinderi perfecţionate în practicarea schiului, a escaladei sau speologiei, să fie iubitori ai muntelui şi să aibă determinarea de a-şi dedica, dezinteresat, o parte a timpului lor salvării şi ajutorării persoanelor aflate în dificultate pe munte.

Vă mai recomandăm:

 

Decizie cu impact major pentru Roşia Montană. Certificatul de descărcare arheologică a masivului Cârnic, anulat în justiţie după 11 ani de procese

 

Deputat AUR alungat de protestatarii de la fabricile de armament din Cugir. „Pleacă de aici, cu politica“ VIDEO

   

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA