Alba Iulia: Studenţi francezi la Universitatea de Vară de la Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt studenţi francezi au participat la cursurile Universităţii de Vară oraganizate la Alba Iulia de Consiliul Judeţean Alba şi Universitatea "1 Decembrie 1918".

În perioada 20 iunie – 4 iulie, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia  şi Consiliul Judeţean Alba au organizat a doua ediţie a Universităţii de Vară. Evenimentul s-a desfăşurat sub denumirea „Istorie, Patrimoniu şi Tradiţii”. La eveniment au luat parte cadre didactice implicate în acest proiect, repezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, precum şi opt studenţi francezi de la Institutul Universitar de Tehnologie din Cherbourg, departamentul La Manche, Franţa.

Reciprocitate cu partenerii din Franţa


„Studenţii francezi au participat la cursuri de limba română organizate la universitate, precum şi la alte activităţi care au scos în evidenţă meşteşugurile şi tradiţiile noastre. Aceştia au vizitat în fiecare zi câte un obiectiv. Au luat parte la Festivalul Cetăţilor Dacice de la Cricău, au vizitat Jidveiul, precum şi minele de la Roşia Montană”, a precizat Irena Vasiu, consilier în cadrul Departamentul de Relaţii Internaţionale al Universităţii "1 Decembrie 1918" Alba Iulia. 

Cei opt studenţi francezi au avut ieri examenul de sfârşit de cursuri. Fiecare dintre ei a susţinut câte un discurs în limba română. Evenimentul a fost organizat pe bază de reciprocitate, prima ediţie a Universităţii de Vară având loc anul trecut la Cherbourg, unde au participat opt studenţi  albaiulieni, îndrumaţi de un profesor. 

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi