The Economist: Şanse reduse ca iarna nemulţumirii din România să se transforme într-o vară glorioasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe fondul împrumuturilor contractate de această România şi al perspectivelor economice sumbre din întreaga regiune, afectată de criza din zona euro, "iarna nemulţumirii" nu va duce, cu siguranţă, la o "vară glorioasă", potrivit unui comentariu publicat pe blogul The Economist.

Au fost numiţi "viermi", "o mahala ineptă şi violentă" sau "ciumpalaci", dar sute dintre ei, exasperaţi de măsurile de austeritate, de incompetenţa politică şi absenţa consultării publice în privinţa legilor, încă ies pe străzile îngheţate din Bucureşti şi din alte oraşe româneşti pentru a le cere preşedintelui şi Guvernului să demisioneze, se arată în comentariul săptămânalului britanic, citat de Mediafax.

Miercuri, preşedintele Traian Băsescu a rupt în cele din urmă tăcerea cu un discurs televizat, în care a recunoscut că s-a produs o "ruptură" între el şi o parte din populaţie. El a afirmat că austeritatea a fost necesară pentru a restabili sănătatea economică a României şi s-a plâns că este "nedrept" să fie numit "dictator", aşa cum au făcut unii protestatari.

Între timp, opoziţia încearcă să obţină capital de pe urma mişcării de protest, organizând demonstraţii în paralel.

Ţara a contractat un alt împrumut de cinci miliarde de dolari de la FMI, în afară de pachetul de 27 de miliarde convenit în 2009 cu UE şi FMI. Având în vedere că perspectiva de creştere este redusă în toată regiunea pe fondul crizei din zona euro, "iarna nemulţumirii din România are puţine şanse să se transforme într-o vară glorioasă", mai spune publicaţia britanică.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!