O firmă înregistrată într-un paradis fiscal are cele mai multe contracte de servicii IT cu spitalele din România

0
Publicat:

Un grup de experți a realizat un raport despre achizițiile publice din domeniul sănătății. S-a constatat că o firmă care face parte dintr-o companie înregistrată în Insulele Virgine are cele mai multe contracte de servicii IT cu spitalele din țară.

Firma care are cele mai multe contracte de servicii IT cu spitalele din România Foto: Arhivă

Expert Forum, un grup de experți în politici publice şi reforma administraţiei, a publicat raportul „Achiziții (ne)sănătoase 2. Radiografia cheltuielilor din sistemul de sănătate”, în funcție de trei categorii de servicii și produse: servicii IT, echipamente medicale și reparații de echipamente medicale.

Cercetarea se referă la perioada 2020-2024, însă unele teme includ contracte semnate începând cu 2007. Raportul analizează procedurile de achiziție competitive și cumpărările directe, precum și principalii câștigători ai acestora.

În analiza celor trei categorii de servicii și produse se regăsesc mai multe societăți legate și de familia fostului ministru Sebastian Vlădescu.”, se menționează în raport.

Analiza Expert Forum arată că „deși mare parte dintre firme au avut un număr de angajați care par a se corela cu activitatea lor economică, există câteva cazuri care s-ar încadra mai degrabă în categoria «firme de apartament». În aceste situații, nu pare foarte evident cum poți obține cu 1-2 angajați, cifre de afaceri de milioane de lei”.

În raport se menționează că o parte dintre firmele contractante au avut sau au, în continuare, legături cu partidele politice.

Un număr relativ mare de firme analizate au/avut legături (au avut/au acționari sau alți factori de decizie, au fost fondate etc) cu partidele politice, au fost înființate de politicieni sau alte persoane cu putere asupra sistemului medical. Chiar dacă apartenența politică a unui asociat sau administrator nu creează în mod automat și succes pentru o societate comercială care participă la achiziții, poate ridica semne de întrebare”, se arată în raport.

Au fost identificate mai multe firme legate de partide precum UNPR, PSD sau PNL. „Deși analiza nu acoperă toate firmele, cele analizate au câștigat o parte bună din contractele publice, deci considerăm că observația este relevantă”, potrivit raportului.

De asemenea, o parte dintre firme au asociați sau administratori implicați în dosare penale legate de achiziții.

Topul firmelor care au câștigat contracte de servicii IT cu spitale

Expert Forum a realizat un top al primelor firme care au câștigat contracte de servicii IT cu spitale din România, potrivit procedurile de achiziție competitive. Vi le prezentăm pe primele cinci: Info World– 10,6 milioane lei, Genius IT Solutions – 9,7 milioane lei, Helion Security SRL – 8,4 milioane lei, Rocs Logistic Team – 5,5 milioane lei, Romanian Soft Company – 3,6 milioane lei etc.

Info World SRL, firma care a câștigat cele mai multe contracte cu spitale, este o companie înființată în 2000, cu o cifră de afaceri de 41 milioane de lei și un profit de 4 milioane de lei în 2023. „Asociați sunt Medicarom Group SRL și administrator este Selby Michael Lewis John. Info World e parte din Medicarom Group, companie controlată de Selinvest Trading LTD, companie înregistrată în Insulele Virgine. Medicarom vinde de la plasturi, seringi și branule, până la reactivi de laborator, consultații medicale și softuri informatice. Conform unei investigații Rise Project, off-shore-ul din spatele Medicarom Group e condus de Gheorghe Paraschiv și Ionel Volintiru”, potrivit raportului.

Info World a înregistrat o creștere constantă a cifrei de afaceri și a avut un număr de angajați între 153 și 228. Cea mai mare valoare a contractelor (6 milioane de lei) vine de la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

Aproape 1800 de achiziții directe pentru Info World

În ceea ce privește valoarea achizițiilor directe privind contractele de servicii IT pe primul loc se află tot Info World cu o valoare de 44 milioane lei, aferentă a 1774 de contracte. 

Pe locul doi se află Innovate Informational Technology cu 21,8 milioane de lei (1325 contracte), pe locul trei Extranet cu 15,5 milioane de lei (884 contracte), pe locul patru Romanian Soft Company cu 11,3 milioane de lei ( 378 contracte) și pe locul cinci Softeh Plus cu 8,9 milioane (603 contracte).

Raportul „Achiziții (ne)sănătoase 2. Radiografia cheltuielilor din sistemul de sănătate”, realizat de Expert Forum, poate fi consultat integral aici.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști