Exclusiv A trecut Nicușor Dan cu arme și bagaje în „tabăra” MAGA? Verdictul unui expert în ideologii politice
0Președintele Nicușor Dan este tot mai contestat de o parte a românilor, iar cei mai înverșunați sunt unii dintre cei mai aprigi susținători ai săi. Politologul Mihnea Stoica, de la UBB Cluj, explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici.
La numai un an de când a fost ales în funcție, președintele Nicușor Dan este desființat de unii dintre cei mai fervenți susținători din campania electorală. Peste noapte, șeful statului a devenit inamicul public numărul unu, personificând tot ceea ce detestă o parte a fostului său nucleu dur de susținători. Acum, Nicușor Dan este perceput de unii dintre ei ca fiind un lider MAGA, sedus de trumpism, anti-european.
„Eroul de ieri al UE este azi un zero în stil MAGA” și „Orchestrează criza politică a României” sunt doar câteva din criticile cu care a fost realmente spulberat președintele Nicușor Dan, de publicația bruxelleză Euractiv. Belgienii îl citează pe Cristian Ghinea, senator USR și unul dintre cei mai aprigi foști susținători ai președintelui, dar transformat peste noapte în detractor.
Acuzațiile care îi sunt aduse merg până acolo încât unii dintre contestatarii săi susțin că ar face jocurile AUR și PSD, sabotându-l pe premierul Ilie Bolojan. Expert în comunicare politică și ideologii politice, politologul Mihnea Stoica, de la Universitatea Babeș-Bolyai, consideră că cele mai multe dintre criticile ce-i sunt aduse lui Nicușor Dan sunt gratuite.
Există, totuși, un aspect la care șeful statului ar trebui să fie mai atent, crede expertul în comunicare politică.
„Comunicarea politică a președintelui Nicușor Dan este, cel puțin deocamdată, în primul an de mandat, ușor atipică în raport cu cea a foștilor președinți ai României. Și cred că încă e nevoie de un pic de timp pentru a se lămuri lucrurile. Acum, în ceea ce privește, să spunem, orientarea ideologică, odată, aceasta este rezultatul, în primul rând, a ceea ce putem numi convingerile ideologice ale lui Nicușor Dan. Să nu uităm faptul că, în 2017, dacă nu mă înșel, a părăsit USR-ul tocmai pentru că, spunea atunci Nicușor Dan, se ducea prea mult înspre progresism. Deci acesta a fost motivul principal invocat de Nicușor Dan în momentul în care a părăsit USR-ul. Ideea lui era ca în USR să se regăsească și progresiști, și conservatori. Ori atunci, ținem minte, în USR a fost un referendum intern și USR-ul a votat, într-o mare parte, pentru acceptarea căsătoriei între persoanele de același sex. Ceea ce spunea Nicușor Dan atunci era că USR se duce totuși prea mult înspre progresism”, spune Stoica.
Nicușor Dan nu e nici MAGA, dar nici progresist
Ce a urmat se știe. În USR a avut loc o adevărată implozie, iar o bună parte a progresiștilor au ales să înființeze alte formațiuni politice. REPER și SENS, partide formate în bună măsură din foști membri USR, au cotit-o și mai mult spre stânga progresistă. De altfel, SENS se declară partid de stânga.
În ce privește ideologia lui Nicușor Dan, Mihnea Stoica explică, din postura expertului în ideologii politice, că șeful statului nu poate fi numit „președinte MAGA”. Politologul clujean nu este de acord nici cu atacurile la adresa președintelui pentru că acesta a evitat să-l critice pe Donald Trump. Acest lucru nu doar că nu echivalează cu eticheta de „președinte MAGA”, pusă de unii lui Nicușor Dan, dar șeful statului nici nu ar fi avut motive să se lanseze în afirmații hazardate și critici la adresa liderilor unei țări de care depinde în mare măsură securitatea României. Iar în condițiile în care europenii admit că securitatea Uniunii Europene depinde de Statele Unite ale Americii și că nimic măcar Franța, Germania și Marea Britanie nu pot să protejeze Estul, decizia României este cât se poate de justificată.
„Pe de cealaltă parte, am văzut și comentariile privind lipsa unei critici la adresa lui Donald Trump. Acum, această lipsă a unei critici mai serioase, mai severe la adresa lui Donald Trump, cred că vine și ca urmare a unei abordări strategice. Pentru că România are nevoie de Statele Unite în acest moment. Nu-și permite, practic, Nicușor Dan să facă așa ceva. De altfel, nici Polonia, nici alte state, nici Balticii nu o fac. În plus, întrebarea e și ce ar rezolva criticându-l pe Trump. Mai ales că au mai fost cazuri, nu neapărat din zona noastră, dar au mai fost cazuri poate din țări aflate mai în vestul Europei, iar efectele criticilor la adresa lui Trump au fost pozitive. Deci probabil e un calcul la mijloc, n-are sens să îl critice pe Donald Trump”, explică Stoica.
El amintește și că, dacă Nicușor Dan nu l-a criticat pe Donald Trump, nici nu a elogiat MAGA și nu și-a exprimat o adeziune, fie și formală.
„N-am auzit, în același timp, ca președintele să laude mișcarea MAGA. Aici cred că e o linie foarte fină între a spune că este susținător al MAGA sau nu. Simplul fapt că nu critici o idee, nu înseamnă neapărat că ești susținătorul ei”, consideră Mihnea Stoica.
Președintele e bine intenționat, dar suferă la capitolul comunicare
În ce privește un alt reproș care i-a fost adus președintelui, referitor la faptul că a anulat recepția oficială cu ocazia Zilei Europei, Mihnea Stoica susține că simplul fapt că a făcut acest lucru nu-l face pe Nicușor Dan anti-european sau eurosceptic.
„Știm și acel episod despre care s-a scris și s-a vorbit mult, anularea recepției oficiale cu ocazia datei de 9 Mai, Ziua Europei. Sigur că aceea a fost o decizie care n-ar fi stricat să fie ceva mai bine explicată. Dar simplul gest nu-l face automat pe Nicușor Dan antieuropean sau eurosceptic. Plus de asta, cred că trebuie să fim un pic mai atenți la etichetări de felul acesta, care sunt într-un fel sterile dacă le privim în raport cu ele însele. În sensul în care: bun, e mai eurosceptic decât cine? Și atunci, dacă îl comparăm pe Nicușor Dan cu, de exemplu, fostul său contracandidat, George Simion, nu putem spune că e tocmai eurosceptic. Dar sigur, în România suntem încă în etapa în care, dacă nu suntem cu unii, suntem percepuți ca și cum am fi clar împotriva lor. Căile de mijloc sau căile mai nuanțate încă sunt destul de repudiate în spațiul public sau cel puțin neînțelese. Nu vreau să iau apărarea cuiva, nici măcar a lui Nicușor Dan, însă cred că încă suntem în faza în care ar mai trebui să stăm puțin, să decantăm lucrurile, pentru că a eticheta așa, pur și simplu, nu cred că aduce beneficii nimănui”, punctează politologul.
La fel de interesant este și faptul că atacurile sub centură la adresa președintelui au venit tocmai din partea celor mai fervenți susținători ai săi din campania electorală. Iar unii dintre aceștia au stat chiar la baza ideii ca Nicușor Dan să-și depună candidatura pentru Cotroceni, ba chiar au decis să-și abandoneze propriul candidat, insistând pe ideea că Dan este omul ideal pentru a deveni președinte.
„În tumultul campaniei din 2025, Nicușor Dan a fost luat de-a gata ca fiind progresist. Adică, mai ales pus în contrapartidă cu George Simion, care, fără niciun fel de menajament, a menționat faptul că e conservator. Cred că de aici vine o parte a nemulțumirilor din partea susținătorilor săi sau a foștilor susținători, pentru că, probabil din acest punct de vedere măcar, au văzut lucrurile mai mult așa cum au vrut să le vadă, decât cu nuanțele care există”, explică Stoica.
Nu face jocurile AUR
În același timp, deși Nicușor Dan este acuzat că ar face jocurile AUR și ale PSD, Mihnea Stoica este de părere că nu există nici cea mai mică dovadă în acest sens. De altfel, chiar și simplul fapt că președintele refuză să încredințeze AUR formarea noului guvern, deși este vorba de partidul care a câștigat de departe cele mai multe voturi, arată faptul că este criticat gratuit.
„Dacă ar fi fost aşa, l-ar fi desemnat pe domnul George Simion să preia el sarcina de a constitui guvernul, i-ar fi încredințat un guvern. Dar nu a făcut-o și nu o va face. O asemenea favorizare n-ar fi altceva decât un gest suicidal din punct de vedere politic, iar adevărații eurosceptici și antieuropeni abia așteaptă să-l vadă pe Nicușor Dan frângându-și gâtul”, conchide Mihnea Stoica.