Exclusiv Ce se ascunde în spatele noului buget istoric al UE. Avertisment: taxele noastre ar putea merge doar pe dobânzi

Profesor de economie mondială la Universitatea București și expert în cadrul Institutului European pentru Studii Economice, Christian Năsulea a realizat un studiu, pentru UE, în care atinge puncte sensibile ale modului în care funcționează financiar Bruxelles-ul și oferă o perspectivă critică asupra responsabilității fiscale. El explică, pentru „Adevărul”, de ce UE ar trebui să limiteze anumite cheltuieli pentru a evita ca anumite state să se confrunte pe viitor cu probleme economice, iar Uniunea să se supraîndatoreze.

Parlamentul European propune o creștere semnificativă a bugetului UE. FOTO: Profimedia

Adevărul: Uniunea Europeană se pregătește să cheltuiască cea mai mare sumă din istorie pe cadrul financiar multianual 2028-2034, iar surse din cadrul Parlamentului European au avansat ideea unei alocări de 2.000 de miliarde de euro pentru cei 6-7 ani. Împreună cu alți colegi economiști din Europa ați efectuat o analiză în acest sens ați verificat în ce măsură este nevoie de un buget atât de mare. Care ar fi primele concluzii ale studiului, vorbim de o sumă corectă sau e un buget supradimensionat, care nu ține cont de responsabilitățile fiscale? 

Christian Năsulea: Noi, Institutul de Economie și Studii Economice, împreună cu colegii din rețeaua EpiCenter, am încercat să verificăm un pic calculele, să vedem care e planul, să vedem dacă este un plan de cheltuire a banului care să fie bun, să fie un plan care să ducă spre o funcționare bună și eficientă a Uniunii Europene. Și am venit să vedem exact ce ar însemna pentru statele membre contribuțiile necesare în așa fel încât să ajungă la această sumă.

Am încercat să vedem cum ar urma să fie schimbate categoriile de cheltuieli pe care intenționează Uniunea Europeană să le facă, pentru că există niște diferențe semnificative aici față de modul în care funcționau anterior programele, fondul de coeziune, banii pentru agricultură. Există niște noi metode de calcul pentru a determina alocările care sunt făcute. Și am ajuns la concluzia că, față de propunerea pe care o are Comisia Europeană pentru cheltuirea banilor, care este în esență, ca să fim mai preciși, de exact 1,76 trilioane de euro, de fapt ar urma să crească această propunere dacă se ține cont de recomandările Parlamentului. Și am venit cu niște calcule care să readucă undeva într-o zonă a bunului-simț cantitatea de bani pe care ar dori Uniunea Europeană să o cheltuie, căzând undeva bugetul, conform calculelor noastre, la 1,54 trilioane, deci 1.540 de miliarde în șapte ani, în loc de 1.761 cum propune Comisia Europeană, sau de 2.000 de miliarde cum propune Parlamentul European prin ultimul raport interimar pe care l-au prezentat.

Ce înseamnă viitorul buget al UE pentru România

În ce măsură riscă state ca România și Bulgaria să aibă probleme din acest motiv și care ar fi principalele propuneri pe care le-ați formulat Bruxelles-ului, după analiza asupra bugetului propus de europarlamentari?

În primul rând, propunem să fie reduse semnificativ sumele care sunt cheltuite de Uniunea Europeană, în așa fel încât să nu ajungem la un nivel de risipă sau, mă rog, la un nivel de presiune succesivă. Pentru că riscă să se ajungă la o presiune în primul rând asupra bugetelor statelor membre, care să facă să fie foarte dificil să funcționeze țări cu probleme financiare, cum este România. Iar asta ar putea să ducă, de fapt, la niște transferuri de buget de la statele membre către Uniunea Europeană, fără să se facă în mod coerent și un transfer de responsabilități de la statele membre către Uniunea Europeană.

În esență, recomandările noastre sunt să fie reduse la zero transferurile pe anumite linii fiscale, pentru că se vorbea, eventual, de mutarea unor bani din taxe pe mediu, din mutarea unor bani din accize pe tutun. Se vorbește, în măsura aceasta, în propunerea Comisiei Europene, de transferul unor sume de la bugetele de stat importante către Uniunea Europeană. Însă, ca să dau un exemplu de propunere unde nu am recomandat să fie reduse la zero transferurile, ci am recomandat doar ca, împreună cu transferul de bani, să fie transferate și responsabilitățile: noi am spus că, în momentul în care Uniunea Europeană vrea să centralizeze, să ia la nivel central sume pe care le gestionau statele membre până la momentul în care va intra în funcțiune acest nou cadru multianual, ar trebui să ia și responsabilitatea dezvoltării proiectelor care țin de zona respectivă.

La ce v-ați gândit, dacă ar fi să dați câteva exemple?

Aici ar veni vorba de anumite categorii de taxe pe mediu, taxe de mediu care ar trebui să fie transferate. Și ar trebui ca Uniunea Europeană să-și asume și dezvoltarea proiectelor de interconectare din domeniul energetic, care sunt în strânsă legătură cu taxele respective.

Cu alte cuvinte, ok, dacă Uniunea Europeană vrea un rol mai mare în dezvoltarea economiei europene, asta înseamnă că ar trebui, pentru a avea un buget care să fie construit pe niște criterii de responsabilitate, să avem o legătură cât mai directă între banii care sunt luați de Uniunea Europeană și proiectele pe care Uniunea Europeană le implementează, le finanțează la nivelul statelor membre. Și aici interconectorii din domeniul energetic sunt un exemplu foarte bun pentru genul de proiecte unde Uniunea Europeană ar putea să-și asume prerogative pentru dezvoltarea acestora, să-și asume pentru că sunt oricum toate proiecte transfrontaliere, sunt oricum toate proiecte care implică mai mult de un stat membru și atunci ar putea să aibă logică să vedem un transfer de buget la pachet cu transferul de responsabilitate pentru zona respectivă.

O minge la fileu pentru politicienii cheltuitori

Se poate spune că anumite sume s-ar cheltui nejustificat de către înaltele foruri europene? Unde ați identificat anumite riscuri?

Problema de fond în acest moment este că se reașază cu totul schema după care Uniunea Europeană ar trebui să cheltuie banii. Deci e foarte dificil să spunem unde sunt cheltuielile nejustificate și este de asemenea foarte dificil să ne dăm seama și unde ar urma să fie cheltuieli mai mari, pentru că bugetul Uniunii Europene este un organism foarte complex și, ca orice organism foarte complex, este dificil de văzut exact unde se duc banii, unde se cheltuie sau care ar fi lucrurile unde merită un umblat și unde trebuie neapărat îmbunătățit.

Aceasta este o altă problemă pe care am semnalat-o, pentru că odată cu această reașezare totală a categoriilor de cheltuieli pe care le face Uniunea Europeană, există posibilitatea sau este cumva ocazia perfectă pentru politicieni să justifice ceea ce în esență ar fi o creștere foarte importantă a cheltuielilor care sunt asumate la nivelul Uniunii Europene. Aici o altă cifră pe care poate ar trebui să v-o dau de la început era că vorbim despre o creștere a cantității de bani pe care îi gestionează Uniunea Europeană cu peste 30% în unele scenarii care sunt pe masă in acest moment, față de exercițiul financiar multianual curent, cel în care suntem acum. Deci nu vorbim de o ușoară creștere a costurilor Uniunii Europene, vorbim de o creștere masivă a ceea ce înseamnă bugetul care este gestionat de la Bruxelles.

Există în general percepția, în special în țările nordice, că la Bruxelles se cheltuie sume uriașe cu o ușurință nejustificată, iar aceleași state și-au exprimat rezervele față de împrumuturile contactate la comun, direct de Uniunea Europeană. Aici ce relevă studiul făcut de echipa Institutului European de Economie?

Desigur, iar aici iarăși este important să menționăm că vorbim de o altă componentă care este critică și pentru bugetul Uniunii Europene și pe care am acoperit-o și noi, că i-am dat destul de multă importanță în raportul nostru. Și mă refer aici la componenta care este legată de împrumuturile care sunt contractate direct de către Uniunea Europeană, nu de statele membre. Aici avem precedentul programului Next Generation EU, care este în curs și pentru care trebuie să facem plăți în exercițiul multianual următor.

De ce nu e bine ca UE să se împrumute la nesfârșit

Și care ar fi recomandările pe care le-ați făcut în această privință?

Practic aici este o altă recomandare care ține de a ne gândi foarte bine, de fapt, înainte să ne asumăm un alt centru de credit. Pe lângă faptul că statele membre sunt îndatorate și în unele cazuri supra-îndatorate, ar urma acum să existe și posibilitatea ca Uniunea Europeană să se îndatoreze, creând astfel riscul să ajungem în situația în care și mai mulți bani din contribuțiile statelor membre, din banii plătiți de cetățeni și de firme prin taxe și impozite, să ajungă să fie folosiți pentru dobânzi care plătesc niște credite prin care s-au finanțat niște proiecte pentru care nu suntem foarte siguri că se justifică împrumutarea banilor.

Christian Năsulea. FOTO: Arhivă personală

Pentru că aici e un principiu de management de bază: poți împrumuta bani dacă realizezi lucruri care sunt foarte productive, care sunt atât de importante încât să-ți aducă un profit, practic, pentru că poți să implementezi lucruri mai devreme pentru care altfel nu ai fi avut bani. Având în vedere construcția bugetului UE, nu toate categoriile de cheltuieli ale UE trec testul acesta de rentabilitate. Și atunci, dacă nu trec testul de rentabilitate, nu ar trebui să împrumute Uniunea Europeană bani ca să finanțeze lucruri care nu sunt absolut necesare. Aici este cealaltă chestie foarte importantă legată de Next Generation EU și unde noi recomandăm în esență să nu fie perpetuat un model care este foarte nesănătos și foarte puțin responsabil din punct de vedere financiar.

Asupra căror proiecte europene ați insistat în această analiză?

Nu aș vrea să dau niște exemple specifice de proiecte pentru că analiza aceasta nu este făcută la un nivel atât de granular nici măcar de Uniunea Europeană. Nu se punea problema să începem noi să analizăm niște proiecte pentru care nici măcar nu avem date de calitate suficientă în așa fel încât să putem să facem această analiză la standardul la care ar trebui făcută. Dar pot să vă spun că există la nivel de program al Uniunii Europene diverse categorii de cheltuieli cu rezultate care sunt cel puțin dubitabile. Și aici iarăși m-aș obține mai degrabă să dau exemple de programe care sunt negative, care au efecte nesemnificative. Nu vreau să mă leg neapărat de un program anume. Dar în analiza noastră ne-am uitat la tot ceea ce înseamnă programe care sunt de politică externă a Uniunii Europene, ne-am uitat chiar și la programul Erasmus, ne-am uitat la diverse tipuri de cheltuieli pe care le angajează Uniunea Europeană. Multe dintre ele având efecte benefice, nu vorbim despre faptul că ar fi o risipă totală de bani, dar nu au niște efecte care să ne ducă într-o zonă de rentabilitate care să justifice desfășurarea acestor programe pe credit.

România nu e printre țările afectate

Pornind de la aceste propuneri, există posibilitatea ca pe viitor contribuția României sau a altor state la bugetul comun european să scadă? Sau ar trebui în primul rând să ne îngrijoreze o anumită tentație a risipei, inclusiv pentru banii europeni pe care îi încasăm?

Aici probabil primul lucru pe care trebuie să-l spunem este că, oricum, așa cum probabil știe toată lumea, România este un beneficiar net de fonduri europene. Deci noi plătim comparativ mai puțin decât primim de la Uniunea Europeană, însă, dincolo de chestiunea asta, am făcut și niște calcule pentru care vom avea date publicate în perioada următoare, în care se vede cât de mare este discrepanța între sumele de bani care sunt primite de țara noastră versus costul extraordinar de mic per capita pe care îl plătim. Și acesta este, iarăși, un motiv, pe de o parte, pentru a fi extrem de favorabil pentru programele care sunt desfășurate prin UE în România, având în vedere că plătim foarte puțin și primim foarte mult. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fim atenți cu modul în care se cheltuiesc banii pe care îi primim.

Pentru că o problemă cu care s-a întâlnit țara noastră în ultima vreme a fost și legată de faptul că noi, în multe situații, am primit bani care au contribuit la indicatorii macroeconomici, dar care, ca impact benefic, pozitiv pe termen lung, real în economie, nu ar fi trecut același test al rentabilității despre care vorbeam mai devreme. Am primit niște bani, bugetul țării a arătat mai bine, pentru că noi numărăm și banii pe care îi primim de la UE în bugetul tău, dar modul în care au fost cheltuiți banii respectivi lasă foarte mult de dorit.

Înseamnă că România nu este afectată indiferent de decizia finală cu privire bugetul UE, la cadrul financiar multianual?

Din punctul acesta de vedere, pentru România, bugetul acesta, cadrul financiar multianual, ar fi eficient financiar și dacă nu schimbăm nimic în ceea ce privește cum funcționează lucrurile. De exemplu, dacă lăsăm Comisia Europeană să cheltuie maximul de bani pe care vrea să-i cheltuie pentru noi, tot va fi ok. Însă nu este aceeași situație pentru alte state membre și, oricum, nu înseamnă că dacă primim mai mulți bani decât punem o ducem mai bine, dacă banii aceia nu sunt folosiți pornind de la niște standarde de eficiență economică suficient de ridicate. Tot ar trebui să fim atenți, foarte atenți, la modul în care sunt cheltuiți niște bani care, până la urmă, sunt banii contribuabilului european, fie că acest contribuabil este din România, din Luxemburg sau din altă țară.

Ce alte soluții ați mai identificat și care ar fi mecanismul la care ați ajuns ca soluție, după ce ați analizat situația cheltuielilor?

Mecanismul propus de noi, practic, este un mecanism prin care ar trebui să punem toate cheltuielile pe care le face Uniunea Europeană la un procent din venitul național al țărilor Uniunii Europene. Deci, ca să fie corect construită din punct de vedere financiar execuția bugetară pentru Uniunea Europeană, trebuie să pornim de la niște principii de responsabilitate fiscal-bugetară. Exact așa cum ar trebui în România, unde tocmai problema uriașă a deficitului pe care o avem acum apare din cauza lipsei acestei discipline fiscal-bugetare. La fel ar trebui să facem și când vine vorba de bugetele Uniunii Europene.

Și atunci, propunerea noastră, ca să înțelegeți și cum am ajuns la 1,5 trilioane, este pur și simplu ca tot bugetul să se limiteze la 1% din venitul național brut al Uniunii Europene, alocările fiind determinate ulterior pe baza formulei care este în vigoare prin tratate, prin care statele membre contribuie la bugetul Uniunii.

Cine este Christian Năsulea

Christian Năsulea predă economie la Universitatea București și la Facultatea de Administrarea Afacerilor în Limbi Străine din cadrul ASE București. Este director al Institute for Economic Studies – Europe și cercetător asociat la Institut de Recherches Economiques et Fiscales. Deține un doctorat în management, cu o teză despre sistemele adaptive complexe. Domeniile sale de cercetare includ economia și tehnologia. Pe lângă activitatea academică, este antreprenor în domeniul tehnologiei, ocupând funcții de CEO sau CTO în mai multe afaceri tech.