Exclusiv Summitul București 9. România cu imaginea, Polonia cu agenda. Expert: „Centrul de greutate și interesul e pe Baltica, nu pe Marea Neagră”

Summitul București 9 aduce în Capitală șefi de state, premieri, oficiali NATO și SUA. Analistul de politică externă Ștefan Popescu crede că România va face o poză frumoasă, dar fără inițiative și viziune strategică regională, va pierde rolul în fața Poloniei.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va fi prezent la summitul B9. FOTO: Presidency.ro

Bucureștiul redevine, pentru o zi, epicentrul diplomației nord și est-europene, găzduind Summitul B9 (București 9), în ziua de miercuri, 13 mai 2026. Formatul București 9 a fost fondat în anul 2015 de România și Polonia, ca răspuns la agresiunea Rusiei asupra Ucraina din 2014, când Rusia a anexat peninsula Crimeea și a declanșat acțiunea militară separatistă din regiunea Donbas. Membrii B9 sunt România, Bulgaria, Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria, Estonia, Lituania și Letonia – toate țări ieșite din sfera de influență a fostei URSS, care vor să facă front comun împotriva amenințării ruse. 

Summitul B9 se desfășoară anual în una dintre aceste state, iar României îi vine iar rândul de a fi gazdă, rol pe care l-a mai avut în 2022. La Summitul Formatului București 9 (B9) și al Țărilor Nordice (Suedia, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Islanda) vor participa președinți și premieri de țară (inclusiv Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei), oficiali NATO (secretarul general Mark Rutte) și din statele aliate. Din SUA participă subsecretarul de stat pentru controlul armamentelor și securitate internațională, Thomas DiNanno. Reuniunea va fi condusă de președintele României, Nicușor Dan, alături de omologul său polonez Karol Nawrocki, pe tema „Livrând mai mult pentru securitatea transatlantică“ („Delivering More for Transatlantic Security“. 

Analistul de politică externă Ștefan Popescu consideră că în timp ce România mizează pe vizibilitatea externă și pe o „fotografie“ cât mai atrăgătoare, agenda B9 este totuși dictată în primul rând de Polonia. De altfel, în lipsa unei viziuni românești pentru sudul flancului estic al NATO, Polonia a mutat centrul de greutate spre Marea Baltică. 

Avantaje minime pentru România 

Ștefan Popescu consideră că dincolo de faptul că România intră în lumina reflectoarelor, evenimentul nu are acea relevanță pe care ar fi putut să o aibă dacă Bucureștiul ar fi reușit să pună accent pe zona Mării Negre și pe sudul flancului estic. Deși este de așteptat să fie discutate teme de actualitate ce țin de securitatea flancului estic și aduce o anumită aliniere, summitul nu trebuie confundat cu un instrument operațional, atrage atenția Popescu. 

„Deși se discută despre securitatea flancului estic, vorbim de un summit cu rol consultativ, fără o relevanță aparte în lipsa unei forțe executorii. Realist vorbind, nu cred că va aduce absolut nimic nou. Cred că va ieși o fotografie foarte frumoasă, fără îndoială, care va fi prezentată publicului din România. Și cred că acesta este scopul principal al organizării summit-ului la București: fotografia“, susține Ștefan Popescu. 

Există o serie de aspecte pozitive, deși nu de o relevanță majoră, cum ar fi rodarea diplomatică în prezența unor oficiali importanți din lume. În schimb, evenimentul este supraestimat de partea română, în lipsa unor succese mai evidente în politica externă - crede analistul. „Uneori ajungem să devenim foarte modești ca așteptări și atunci chiar și un moment de vizibilitate reprezintă un succes. Este bine să avem așteptări reale și atunci să ne dozăm așteptările în funcție de personajele momentului și de posibilitățile diplomației noastre și, în cele din urmă, chiar în funcție de ambițiile pe care noi le avem“, recomandă el. 

Cine are avantaj: Polonia și nordul-estul NATO 

Deși summitul are loc la București, partea poloneză este cea avantajată, pentru că polonezii sunt cei care au reușit să aducă în format și țări ca Finlanda, iar regiunea Mării Baltice a devenit astfel punct fierbinte de discuție comparativ cu cea a Mării Negre. 

România, în schimb, nu a reușit să contrabalanseze și să mute centrul de greutate - sau cel puțin să pună accent pe regiunea pontică. Ștefan Popescu este dezamăgit că România nu a avut reflexul ca, atunci când Polonia a propus lărgirea spre Scandinavia, să vină cu o propunere de lărgire către Balcani, spre sudul flancului NATO. Așa cum Polonia a invitat Finlanda să se alăture acestui forum, România ar fi trebuit să își îndrepte atenția fie către Grecia, fie spre Turcia. Astfel, partea română ar fi putut și ar fi trebuit să invite măcar una dintre cele două „colege” din dusul flancului estic al NATO, dând astfel o greutate comparabilă și regiunii sud-est europene. 

„Deplasarea Formatului B9 s-a făcut către zona Mării Baltice. Invitarea unor state din zona Europei Nordice, cum este Finlanda, pledează în favoarea acestei observații. Din păcate, România nu s-a gândit la o anumită echilibrare. Este clar că epicentrul acestui forum se deplasează înspre zona de Nord și mai puțin spre Marea Neagră“, constată Ștefan Popescu.

„Ne lipsește cultura rezultatelor“ 

Totuși, România, deși este țară organizatoare, punctează cel mult la capitolul „Imagine“ și prin faptul că reușește să găzduiască un eveniment care atrage și alte state. Este o boală cronică de care suferă de decenii diplomația românească, consideră mulți analiști de politică externă, iar Ștefan Popescu se înscrie printre aceștia.

„Din păcate, nouă chiar ne lipsește cultura rezultatelor în materie de politică externă și atunci când nu ai o cultură a rezultatelor, obiectivul rămâne în general doar imaginea. A conta cu adevărat ar însemna ca România să construiască alianțe, să aibă un dialog susținut la nivel înalt, dar și la nivel tehnic cu principalii parteneri. Însă eu nu prea văd vizite externe, așa cum nu văd nici primiri de reprezentanți la vârf la București. Nu văd să vină aici lideri francezi, germani și britanici sau americani. Este destul de multă liniște pe zona diplomatică, în ciuda faptului că anumite persoane spun că «livrează rezultate». Iar acest lucru nu ține neapărat atât de actuala administrație, cât este o boală cronică, o problemă cu care ne confruntăm de ani de zile când vine vorba despre modul în care facem politică externă“, adaugă Popescu. 

În același timp, prin această lipsă de ambiție și de soluții, orice aspirații ale României de a deveni o putere regională sunt estompate. La polul opus, partenerii polonezi au reușit deja să-și impună acest obiectiv.

„Polonia are ambiția să devină un jucător regional relevant, inclusiv în zona de nord a Europei, și să-și consolideze profilul ca principală putere militară, economică, chiar. Economia poloneză deja a depășit 1.100 de miliarde de dolari, se pregătește să intre în grupul select al G20, al celor mai mari economii ale lumii. Polonia se vede ca un pivot în zona balto-scandinavă“, mai spune expertul. 

În același timp, și faptul că Statele Unite ale Americii au decis să trimită un demnitar de rang secund, un subsecretar de stat (Thomas G. DiNanno) arată cum este perceput summit-ul de la București: modest.

„Subsecretarul de stat pentru controlul armamentelor și securitate internațională, Thomas G. DiNanno, va efectua o vizită la Varșovia (Polonia), București (România) și Tallinn (Estonia), în perioada 11-15 mai 2026. În România, subsecretarul DiNanno va reprezenta Statele Unite ale Americii la Summitul Formatului București 9 (B9) și al Țărilor Nordice”, a transmis ambasada SUA la București.

Ștefan Popescu explică de ce desemnarea lui DiNanno arată că Washingtonul nu privește neapărat cu cel mai mare interes spre acest summit.

„SUA trimite un personaj important în ierarhia Departamentului de Stat, dar neimportant la nivelul deciziei politice. DiNanno este un subsecretar de stat, dar cu profil tehnic, nu un personaj politic care să se afle în zona de decizie de la Washington“, punctează Ștefan Popescu. 

Polonia preferă Finlanda României 

În atare situații, România va beneficia doar marginal de inițiativele poloneze, care au mutat centrul de greutate și interesul pe nordul flancului estic. Este și aceasta o dimensiune a eșecurilor politice externe românești și arată faptul că Polonia pune mult mai mult accent pe relația cu Finlanda decât pe cea cu România.

„Nu mă miră faptul că Polonia a deplasat centrul de greutate al acestui format - repet, util - către Scandinavia. Pe fondul dezamăgirii produse de România, Polonia se asociază tot mai mult cu Finlanda pe inițiative privind Ucraina. Partenerul privilegiat de dialog al Poloniei pe flancul estic nu este România, ci este Finlanda. Inițial, acest rol l-a avut România“, observă analistul politic. 

În ce privește Ucraina, dincolo de declarații mobilizatoare și multă promovare, este puțin probabil ca acest summit să aducă noi soluții. „Problema Ucrainei este legată de finanțarea europeană, de sprijinul european. Aceasta este principala problemă, iar B9 nu este un format în care să se ia decizii. Bineînțeles, țările care participă la B9 sunt state care susțin deja Ucraina, iar acum este de așteptat să se iasă cu noi declarații de susținere. Nu va fi însă ceva concret, mai ales că Uniunea Europeană nu a identificat încă noi surse de finanțare pentru Ucraina“, susține Popescu.

Tot la București ar putea să apară în secundar discuții între statele baltice și Ucraina, după ultimele incidente cu drone ucrainene în derivă care au cauzat probleme în țări ca Estonia. „Există anumite nemulțumiri, cum ar fi traversarea spațiului aerian estonian de către drone ucrainene și pagubele care au rezultat. Probabil că acum balticii , îndeosebi estonienii, se vor folosi măcar de «diplomația de coridor» pentru a discuta și a căuta soluții“, încheie Ștefan Popescu.