Ministrul Educaţiei vrea o nouă lege a educaţiei până la sfârşitul anului 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, vrea o nouă lege a educaţiei care să intre în vigoare până la sfârşitul acestui an. Potrivit acestuia,  din vechea lege va fi preluat „tot ceea ce este corect, obiectiv şi care va conduce spre obiectivele asumate”.

Însă pentru elaborarea ei vor fi consultate Consiliul Naţional al Rectorilor şi alte consorţii universitare, comisiile parlamentare de educaţie din Parlamentul României care sunt abilitate să producă această lege. „Deci, împreună cu Parlamentul şi împreună cu aceste consilii şi consorţii vom demara acest proces de a crea o nouă lege a educaţiei naţionale care are ca termen, aşa cum spuneam, sfârşitul acestui an”, a declarat ministrul Educaţiei, Pavel Năstase.

În capitolul „Politici în domeniul educaţiei” din programul de guvernare, mai este prevăzută conectarea tuturor şcolilor la internet prin conexiuni de mare viteză, realizarea de wireless campus-uri, începând cu învăţământul liceal, precum şi asigurarea necesarului de microbuze pentru transportul şcolar şi a unor campusuri şcolare în centrele de comună la standarde europene.

Programul PSD mai prevede reducerea ratei de părăsire timpurie a sistemului educaţional, precum şi dezvoltarea sistemului de servicii de educaţie timpurie, pentru copiii între 0 şi 6 ani, „prin curriculum adecvat şi cadre didactice bine pregătite, dar şi prin implicarea părinţilor, cu dezvoltarea şi furnizarea de cursuri parentale, sau dezvoltarea de măsuri de stimulare financiară”.

Potrivit documentului, se va realiza reforma curriculară şi vor fi înnoite toate manualele.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”