O altă rafinărie rusă a fost ținta atacurilor ucrainene cu drone VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucraina a atacat cu drone, vineri, o rafinărie privată din regiunea rusă Kaluga, într-o operaţiune coordonată de serviciul de informaţii al armatei ucrainene (GRU), relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Ucraina a vizat cu drone o rafinărie din regiunea Kaluga FOTO Captură via X

 Rafinăria se află la aproximativ 75 de kilometri vest de Moscova şi este una de mici  dimensiuni, având o capacitate anuală de 1,2 milioane de tone, ceea ce înseamnă aproximativ 24.000 de barili pe zi.

Guvernatorul regiunii Kaluga, Vladislav Şapşa, a afirmat pe Telegram că apărarea antiaeriană a doborât patru drone în zona unde se află rafinăria respectivă şi că nu există victime sau infrastructură distrusă.

În ultimele săptămâni, forţele ucrainene au lansat o serie de atacuri cu drone împotriva unor obiective petroliere importante din Rusia, încercând să cauzeze economiei ruse pagube la peste doi ani de la lansarea agresiunii militare ruse pe scară largă contra Ucrainei.

Ucraina şi-a stabilit printre priorităţi producţia de drone cu rază lungă, pentru a compensa penuria de muniţii mai sofisticate.

Ministrul ucrainean al transformării digitale, Mihailo Fedorov, a declarat în februarie pentru Reuters că Ucraina intenţionează să producă în acest an mii de drone cu rază lungă ce ar urma să fie utilizate contra Rusiei. De partea sa, încă din primul an de război Rusia a folosit mii de drone Shahed, de producţie iraniană, pentru a bombarda obiective din Ucraina.  

Noi atacuri cu drone asupra regiunilor din Rusia

Ministerul rus al Apărării a transmis într-un comunicat că a distrus cinci drone ucrainene şi nouă rachete deasupra regiunii Belgorod, frontalieră cu Ucraina.

Alte două drone au fost neutralizate deasupra regiunii Lipeţk, situată la circa 400 de km sud de Moscova, potrivit guvernatorului regional Igor Artamonov.

Ucraina şi-a înmulţit atacurile odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale, lovind tot mai în adâncul teritoriului rus pentru a riposta la atacurile Moscovei.

Rusia susţine că a respins mai multe incursiuni armate dinspre Ucraina

 „Din 12 până pe 14 martie, trupele (ruse) au dejucat tentativele unor militanţi ucraineni de a pătrunde pe teritoriul regiunilor Belgorod şi Kursk ale Federaţiei Ruse. Atacurile acestor unităţi ale forţelor armate ucrainene au fost respinse", a afirmat Ministerul Apărării rus.

Aceste atacuri terestre, însoţite de lovituri de drone, au fost revendicate de mai multe unităţi cu bazele în Ucraina şi care susţin că sunt formate de ruşi anti-Kremlin, hotărâţi să doboare regimul lui Vladimir Putin.

Potrivit Ministerului Apărării rus, cel mai recent atac a avut loc joi în jurul orelor locale 16:30 (13:30 GMT). Armata rusă a trebuit să recurgă la artilerie şi bombardamente aeriene pentru a respinge atacatorii care şi-au înmulţit aceste incursiuni în contextul alegerilor prezidenţiale din Rusia, ce se desfăşoară în perioada 15-17 martie.  

Vineri, forţele aeriene ucrainene au anunțat că Rusia a lansat în cursul nopții de joi spre vineri 27 de drone şi opt rachete, toate fiind „distruse" de apărarea aeriană, potrivit aceleiaşi surse.  

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”