Donald Trump și Vladimir Putin au convenit asupra unui nou schimb de deținuți

0
0
Publicat:

Președintele Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, au convenit asupra unui schimb de deținuți, a declarat marți, 27 mai, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, potrivit NBC News.    

Donald Trump și Vladimir Putin au negociat un alt schimb de deținuți. FOTO AFP

„Președintele Trump este un om care vrea rezultate", a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov în Turcia, susținând că eforturile lui Trump sunt „sabotate” de unele țări europene, referindu-se la negocierile privind o încetare a focului în Ucraina, relatează sursa citată.

Lavrov nu a oferit mai multe detalii despre schimb.

Dacă acordul este confirmat de Departamentul de Stat și se va concretiza, va fi primul schimb de deținuți după cel luna trecută, când o femeie ruso-americană, fosta balerină Ksenia Karelina, a fost eliberată după ce a fost închisă pentru trădare de către Rusia. Ea a fost eliberată în schimbul cetățeanului rus Arthur Petrov, a declarat Departamentul de Stat la acea vreme.

Acest schimb a urmat întoarcerii în SUA a profesorului american Marc Fogel, care a petrecut trei ani și jumătate în închisoare pentru o infracțiune minoră legată de deținerea de canabis medical. Atunci a fost eliberat rusul Alexander Vinnik, acuzat de spălare de bani. 

O concretizare a schimbului ar demonstra că recentele afirmații ale lui Donald Trump - care l-a numit pe Vladimir Putin „complet nebun” pentru atacurile recente asupra Ucrainei, într-un moment în care negocierile de încetare a focului par să fi intrat într-o fază delicată - nu l-au afectat, într-adevăr, pe liderul rus.

 „Este un moment foarte sensibil”

Amintim că purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a catalogat remarcile liderului de la Casa Albă drept rezultat al unei „suprasolicitări emoționale”, sugerând că ieșirile verbale sunt simptomatice pentru tensiunile acumulate în această etapă critică a conflictului. În același timp, Kremlinul a ținut să mulțumească părții americane pentru implicarea în demararea procesului de negocieri.

„Suntem recunoscători Statelor Unite și președintelui Trump pentru asistența în organizarea și lansarea acestui proces de negociere,” a declarat Peskov. „Dar este un moment foarte sensibil, care generează reacții emoționale, inevitabile pentru toți actorii implicați.

Atacuri masive, promisiuni vagi

Declarațiile au survenit în contextul unui nou val de atacuri aeriene intense lansate de Rusia asupra orașelor ucrainene — una dintre cele mai ample campanii aeriene din ultimii ani. Potrivit forțelor aeriene ucrainene, au fost lansate 355 de drone și 9 rachete de croazieră, într-un asalt de amploare care a durat aproape șase ore, punând în alertă sistemele NATO din Polonia.

În ciuda acestei escaladări, Kremlinul a reiterat că lucrează la o propunere de acord de pace, fără a furniza detalii concrete. „Este un document serios, care necesită verificări și pregătire atentă,” a transmis Peskov, în timp ce alți oficiali ruși au afirmat că următorul pas în negocieri va veni după finalizarea unui schimb de prizonieri, deja realizat conform Ministerului Apărării rus.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare