Trei poliţişti de la „Scut” vor face închisoare pentru omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei poliţişti de la Regimentul „Scut”, care în 2005 au bătut până la moarte o persoană în incinta Comisariatului de Poliţie Ciocana au fost condamnaţi la închisoare cu executare.

În decembrie 2005, inculpaţii au aplicat unei persoane, pe care au adus-o la comisariat, mai multe lovituri. În urma leziunilor grave cauzate, victima a decedat peste două zile, informează un comunicat al Procuraturii Generale.

În februarie 2009, inculpaţii au fost achitaţi irevocabil de sub învinuirea comiterii depăşirii atribuţiilor de serviciu soldate cu urmări grave, pe motiv că fapta nu a fost săvârşită de inculpaţi, decizia instanţei fiind contestată de către procuror.

Acest caz a ajuns şi în vizorul CEDO, care a constatat un şir de încălcări atât materiale, cît şi procedurale, iar în rezultatul utilizării repetate de către procurori a căii extraordinare de atac, prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie din decembrie 2012, s-a dispus rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă, în alt complet de judecată.

În septembrie curent, prin decizia Curţii de Apel Chişinău, inculpaţii au fost condamnaţi la câte 6 ani închisoare fiecare şi privaţi de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere în organele MAI pe un termen de 2 ani.

Decizia Curţii de Apel este definitivă, dar poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiţie.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă