Povestea unui campion în scaun cu rotile: „Voi deveni antrenor de baschet“
0Alexandru are 21 de ani şi este student la Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport din Chişinău, iar după absolvire spune că va fi antrenor de baschet. Nimic deosebit până aici. Doar că va face acest lucru din scaunul cu rotile.
Deşi s-a născut absolut sănătos, o greşeală medicală i-a răpit posibilitatea de a mai merge pe propriile picioare. La nouă luni, Alexandru a fost internat în Spitalul clinic municipal nr.1 din Chişinău cu răceală acută. Medicii au hotărât să-i facă puncţie lombară pentru nişte teste medicale, însă, în timpul procedurii, i-au atins un nerv, eroare ce l-a condamnat la o viaţă în scaun cu rotile.
Mama lui Alexandru s-a resemnat şi nu a mers atunci să ceară dreptate în judecată, iar acum, spune tânărul, este prea târziu pentru pentru asta. „Mi-au luat cartela medicală şi, sub pretextul că au vărsat cafea peste ea, au rescris-o în întregime, de la naştere. Astfel, după nouă luni în care am fost sănătos, brusc am devenit persoană cu dizabilităţi“, îşi deapănă povestea tânărul.
Numeroasele proceduri de reabilitare nu i-au fost de niciun ajutor. Recent, i s-a propus să fie operat gratis de medici din Olanda, dar a refuzat, pentru că şansele de reuşită ar fi fost de 30%, iar un eşec l-ar imobiliza cu totul.
Luptă pentru drepturile semenilor
Ceea ce-l frământă cel mai mult pe Alexandru este faptul că în Chişinău, practic, nu sunt condiţii pentru ca persoanele cu nevoi speciale să se poată deplasa liber. Asfel, majoritatea celor ca el sunt condamnaţi la izolare, întrucât infrastructura oraşului nu le oferă prea multe posibităţi de acces în marea majoritate a instituţiilor publice şi private.
Problema este una de sistem. Chiar şi clădirile prevăzute cu dotări pentru persoane cu nevoi speciale sunt, de multe ori, inaccesibile. „Faptul că eu nu pot intra într-o farmacie sau într-o alimentară să-mi iau de mâncare este deja discriminare. Încă de anul trecut a apărut harta specială care arată cât de adaptate sunt clădirile din Chişinău. Am fost implicat în acest proiect, am participat la evaluarea clădirilor“, ne-a comunicat Alexandru.
Şcoala vieţii
Alexandru locuieşte singur de aproape trei ani şi a învăţat să fie independent. Părinţii săi au divorţat când era mic. În prezent mama sa munceşte la Moscova, iar cu taică-său nu mai ţine legătura. Dintre rude, cel mai des îl vizitează fratele mai mare, care este căsătorit şi locuieşte în Chişinău.
Acum Alexandru este student în anul întâi la Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport. Totodată, face parte şi din echipa paralimpică de baschet Invasport, de aproape şase ani. Împreună cu colegii de echipă, a participat la competiţii sportive în Ucraina, România, Bulgaria şi alte ţări, obţinând mai multe medalii. „Pentru a participa la campionate mai mari, e nevoie de antrenamente intensive. Noi ne antrenăm de două-trei ori pe săptămână, câte o oră, iar asta este puţin. Pentru a avea performanţe, trebuie să avem antrenamente peste o zi, cu o durată de trei-patru ore. Mai există şi aspectul financiar, or, la campionatele europene sunt prevăzute taxe de participare“, explică tânărul.
„Vreau să muncesc acasă“
Îşi face griji cum îşi va găsi un loc de muncă aici, acasă, după terminarea studiilor. Cei mai mulţi angajatori se uită sceptic atunci când o persoană cu dizabilităţi candidează pentru un post în companiile lor. Totodată, majoritatea instituţiilor nu sunt adaptate la necesităţile persoanelor cu probleme locomotorii.
Anume incertitudinea în ceea ce priveşte angajarea în câmpul muncii l-a determinat pe Alexandru să renunţe, deocamdată, la facultatea de IT, la Universitatea de Stat din Moldova, pe care spune că o va continua mai târziu. A venit la Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport pentru că i s-a promis un post de antrenor de baschet, după absolvire. „Sunt mulţumit de viaţă, aşa cum este. Dar aş vrea să avem condiţii mai bune pentru oamenii cu dizabilităţi, să pot să am un serviciu bun care să-mi permită să mă întreţin şi să am un viitor în ţara mea“, spune tânărul.
Acest articol face parte din campania „Vino cu mine, şcoala e şi pentru tine!”, desfăşurată de Ministerul Educaţiei, cu sprijinul UNICEF, şi are drept scop sensibilizarea opiniei publice privind incluziunea educaţională a copiilor cu dizabilităţi.