Pavel Filip, după întrevederea cu premierul Ucrainei: Mi-am exprimat încrederea că moldovenii şi românii vor putea să-şi facă studiile în limba română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pavel Filip şi omologul său ucrainean, Volodimir Groisman, au avut o întrevedere bilaterală vineri, 8 septembrie, la Odesa, în contextul Conferinţei internaţionale de transport „Coridoarele integrate de transport Europa-Asia”. Premierul a subliniat caracterul constructiv şi deschis al dialogului dintre Moldova şi Ucraina, fapt ce ar facilita identificarea soluţiilor optime la problemele comune şi trasarea noilor perspective de colaborare.

În cadrul întrevederii, Filip s-a referit şi la noua lege privind educaţia, adoptată de Rada Supremă pe 5 septembrie 2017, accentuând necesitatea implementării acesteia astfel încât noile prevederi să nu constrângă interesele moldovenilor şi românilor care locuiesc în Ucraina. 

În context, Pavel Filip a accentuat că dreptul acestor cetăţeni să beneficieze de educaţie în limba lor maternă este prevăzut de mai multe documente privind drepturile minorităţilor naţionale ratificate de Ucraina.

De asemenea, şeful Executivului de la Chişinău a reiterat importanţa participării la Conferinţa internaţională de transport, specificând că în urma semnării Acordului de Asociere cu UE, ţara noastră şi-a asumat obligaţia de a extinde cooperarea internaţională în sectorul transporturilor, ceea ce va contribui la dezvoltarea unei infrastructuri moderne în acest sector. 

Totodată, premierul şi-a exprimat convingerea că punerea în aplicare a Declaraţiei Prim-miniştrilor cu privire la rezultatele Conferinţei va constitui un pas important în aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul transporturilor şi al cooperării economice în ansamblu.

„Integrarea în coridoarele de transport Europa-Asia este extrem de importantă pentru Republica Moldova, deoarece aceasta va permite eliminarea barierelor administrative, va asigura tranzitul liber prin Moldova pentru operatorii străini şi va contribui la creşterea transportului de mărfuri şi a fluxului de pasageri între ţările noastre”, a menţionat Filip. 

În acelaşi sens, şeful Executivului a reiterat intenţia celor două ţări de a institui mai multe puncte de control comun la frontieră pentru asigurarea securităţii statale, dar şi pentru facilitarea activităţii mediului de afaceri.

La rândul său, Volodimir Groisman a menţionat că evenimentul respectiv constituie o bază bună pentru elaborarea strategiilor de transport ale ambelor state, trasând obiective şi priorităţi comune, în beneficiul cetăţenilor ambelor state. Oficialul ucrainean şi-a exprimat speranţa că organizarea unor astfel de platforme va devini o tradiţie.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită